Ministerul Culturii a publicat anunțul pentru licitația privind lucrările de restaurare și consolidare a Palatului „Cantacuzino”

10 01. 2024
Palatul Cantzacuzino

Ministrul Culturii a scris, miercuri, pe Facebook, că termenul de depunere a ofertelor este 16 ianuarie, iar cel de execuţie a lucrărilor de punere în siguranţă este de 45 de zile de la emiterea ordinului de începere a acestora.

Raluca Turcan a punctat că la finalul anului trecut a decis să nu prelungească contractul de execuţie a lucrărilor de restaurare şi consolidare, întrucât la sfârşitul perioadei prevăzute în contract lucrarea era realizată în proporţie de doar 25% şi că procedura prevede ca, până la reluarea lucrărilor, Palatul „Cantacuzino” să fie pus în siguranţă, pentru a nu se degrada.

Ministrul Turcan a explicat că, pentru că nu îşi doreşte repetarea situaţiei anterioare, ca o semnătură să dureze câteva luni sau hârtiile „să se plimbe cu lunile între părţile implicate”, s-a asigurat de: realizarea rapidă a lucrărilor de punere în siguranţă a „Palatului Cantacuzino”, demararea cât mai rapidă a procedurilor de achiziţii pentru lucrările de restaurare şi consolidare rămase de executat, luarea măsurilor legale impuse de această „situaţie critică”.

Firma care a câștigat în 2021 (11 august) contractul pentru executarea lucrărilor de consolidare a palatului este este Eldiclau din Craiova. Compania este deținută de Ștefania Dincă, iar din martie 2023 a intrat în insolvență. Până în aprilie 2023, administratorul Eldicalu a fost Claudiu Elton Dincă.

Suma alocată pentru lucrărilor de reabilitare era de 5,5 milioane de euro (fără TVA), iar finanțarea a fost asigurată din fonduri guvernamentale și credite externe acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Sursa foto: Facebook.com/RalucaTurcan