Ministerul Culturii organizează evenimente artistice cu ocazia maratonului de vaccinare din București

06 05. 2021
Maranton vaccinare MC (2)

În sediul Bibliotecii Naționale vor fi amplasate 10 cabinete de vaccinare, unde vor fi primite toate persoanele doritoare, indiferent dacă sunt din București sau alte localități, doar cu buletinul, fără a fi nevoie de programare.

Maratonul bucureștean de vaccinare are loc și la Sala Palatului, unde sunt 40 de cabinete. În total sunt organizate 50 de cabinete în care se vor folosi doar doze Pfizer/BioNTech și unde vor activă 1200 de voluntari, pentru a oferi oportunitatea unui număr crescut de persoane să se vaccineze.

„Mă bucur că prin acest parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, organizatorul evenimentului, am asigurat și implicarea zonei culturale, una din cele mai afectate de pandemia provocată de virusul Sars-CoV2, care are nevoie de sprijinul fiecărui român. În acest maraton au dorit să se implice mai multe instituții din subordinea Ministerului Culturii. Astfel, alături de Biblioteca Națională a României, vom avea Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Centrul Național de Artă Tinerimea Română și Filarmonica George Enescu care vor asigura momente artistice pe parcursul maratonului”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Persoanele prezente se vor bucura zilnic și de un program cultural. Un moment aparte va fi cel al violonistului Alexandru Tomescu care va interpreta la vioara Stradivarius Elder-Voicu, chiar pe 9 mai, de Ziua Europei, moment care va fi disponibil și online pe pagina artistului.

„Așa cum avem dreptul la cultură, avem și dreptul de a ne vaccina. Doar împreună, cu o acoperire vaccinală optimă, vom putea deschide mai rapid și fără probleme teatrele, instituțiile de cultură și chiar organiza evenimente. Și eu îmi doresc să îmi revăd prietenii la cinematograf, la un festival sau chiar la un eveniment privat, iar în acest moment, conform studiilor, vaccinarea îmi poate asigura acest lucru”, a completat Ministrul Culturii.

Program muzical

 

Vineri 7 mai 2021
Ora 16:00 – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Geanina Meragiu – vioară
Adina Cocargeanu – pian
În program, lucrări de: Fritz Kreisler, Antonin Dvorak, Edward Elgar, Jules Émile Frédéric Massenet, Glenn Miller, Carlos Gardel, Vittorio Monti.

 

Ora 17:00 – Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

Aron Cavassi – vioară
Iulian Ochescu – pian
În program, lucrări de: Philip Glass, Arvo Pärt, Claude Debussy, Maurice Ravel, Béla Bartók.

 

Sâmbătă, 8 mai 2021
Ora 15:00 – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Geanina Meragiu – vioară
Adina Cocargeanu – pian
În program, lucrări de: Fritz Kreisler, Antonin Dvorak, Edward Elgar, Jules Émile Frédéric Massenet, Glenn Miller, Carlos Gardel, Vittorio Monti.

 

Ora 16:00 – Filarmonica „George Enescu”

Ionut Ștefănescu – flaut
Clementina Ristea-Ciucu – pian
În program, lucrări de: Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Antonin Dvorak, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Mancini, Petre Elinescu, Tiberiu Brediceanu.

 

Ora 17:00 – Centrul Național de Artă -Tinerimea Română” – Trio cu pian

Sebastian Antoneac – clarinet
Cornelius Zirbo – violoncel
Theodor Dumitru– pian
În program, lucrări de: Ludwig van Beethoven și Johannes Brahms

 

Duminică, 9 mai 2021
Ora 16:00 – Alexandru Tomescu – vioară

Sânziana Mircea – pian

În program, lucrări de: Johann Sebastian Bach, Fritz Kreisler, C. Saint Saens, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu.

 

Ora 17:00 – Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

Izabela Ghergu – violoncel
Ioana Tudor – vioară
Ionuț Diaconu – pian
În program, lucrări de: George Enescu, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach, Franz Liszt.