Ministerul Culturii va cere la rectificarea bugetară aproximativ 25 de milioane de lei

Economica.net
09 07. 2013
lei_44531100

„Suntem încă în perioada de calcule, nu le-am finalizat, când o să avem o sumă exactă o să o comunicăm. Nu este exorbitantă, este vorba de aproximativ 25 de milioane de lei, în acest ordin de mărime, fără să vă pot da cu exactitate (o cifră, n.r.)”, a declarat acesta pentru MEDIAFAX.

El a precizat că banii vor fi folosiţi pentru unele cheltuieli salariale, dar şi pentru Festivalul „George Enescu” (1 – 28 septembrie) şi pentru suplimentări în programul naţional de restaurare a unor monumente.

De asemenea, el a precizat că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, toate ministerele au obligaţia de a-şi face organigrama.

„Toate ministerele au obligaţia, după ordonanţa care reglementează chestiunea posturilor neocupate, fiecare minister, inclusiv cel al Culturii, are obligaţia de a-şi face organigrama şi de a-şi reaşeza personalul într-un mod mai raţional şi mai eficient. Suntem în curs de pregătire a hotărârii de Guvern de organizare şi, în subsecvenţii ei, a noii organigrame”, a precizat acesta.

Întrebat de MEDIAFAX dacă există posibilitatea unor restructurări, ministrul Daniel Barbu a spus că nimeni din instituţie nu va fi disponibilizat.

„Nu. În Ministerul Culturii nu, nimeni nu va fi disponibilizat. E vorba exclusiv de posturi vacante, care au dispărut din structură şi ca atare şi un număr de compartimente, servicii, direcţii nu mai sunt sustenabile, dar, insist, nimeni nu va fi disponibilizat”, a menţionat ministrul Daniel Barbu.

Ministerul Culturii a solicitat Guvernului suma de 578.060.000 de lei pentru a-şi desfăşura activitatea în 2013, cu 4,73% mai puţin decât bugetul din 2012, conform datelor publicate de Ministerul de Finanţe. În 2012, Ministerul Culturii a avut un buget iniţial de 713.406.000 lei, în timp ce execuţia preliminată a fost de 606.771.000 lei.