Ministerul Culturii vrea să mărească perioada de calcul pentru oferirea indeminizaţiei pentru drepturile de autor
„Legat de indemnizaţia pe care o primesc cei ce trăiesc din drepturi de autor. Această indemnizaţie se primeşte în baza unor acte doveditoare, prin care arăţi că ai avut astfel de beneficii în ultimele trei luni. După ce au avut loc consultări, am făcut demersuri către Ministerul Muncii să se mărească la şase luni această perioadă, pentru că, într-adevăr, unii artişti sunt nedreptăţiţi, pentru că dacă-i prinde un final de stagiune, există o anumită dată de încheiere a contractelor şi astfel, din punctul ăsta de vedere, lucrurile nu ar fi fost tocmai în regulă şi n-ar fi fost juste pentru anumiţi artişti. Am făcut demersuri, chiar şi aseară târziu în noapte am vorbit cu doamna ministru al Muncii, Violeta Alexandru, pe această temă. Mi-a promis sprijin. Vom mai discuta astăzi şi cu premierul, la şedinţa de guvern, pentru lărgirea acestui termen”, a declarat Gheorghiu.
Bogdan Gheorghiu a participat, joi, la o întâlnire online organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali pe tema măsurilor economice pentru sectorul cultural creativ, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai diferitelor sectoare ale acestui mediu, context în care a amintit că 3.000 de artişti au beneficiat de această indemnizaţie până în prezent.
„Legat de accesarea acestei indemnizaţii, să ştiţi că până acum, 3.000 de oameni au accesat această indemnizaţie; avem o statistică de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, pentru că acolo trebuie depus dosarul”, a punctat ministrul.
El a arătat că, în perioada următoare, din punct de vedere al posibilităţii de relaxare a măsurilor impuse de pandemie, cei mai dezavantajaţi vor fi artiştii care activează în zona artelor spectacolului. Gheorghiu a amintit că după muzee, biblioteci şi librării, activităţi cu un risc epidemiologic mai scăzut, într-o a doua etapă va propune Ministerului Sănătăţii reluarea activităţilor culturale care să nu depăşească 50 de persoane, ulterior, progresiv, urmând să fie permise evenimente cu 100 şi până la 300 de persoane.
În cadrul întâlnirii, ministrul Culturii a reiterat o serie de proiecte menite să sprijine sectorul cultural creativ, precum Programul Acces Online 2020 prin care operatorii culturali independenţi pot să transmită propuneri de proiecte care să se desfăşoare exclusiv online şi să se încadreze în domeniile: teatru, muzică, dans, arte vizuale, patrimoniu imaterial. Gheorghiu a informat că pentru acest program, a cărei perioadă de înscriere a expirat joi, au fost depuse 160 de proiecte.
Totodată, ministrul a amintit că va continua finanţarea prin intermediul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).
„Trebuie să vă spun că sute de artişti depind de aceste fonduri care se desfăşoară prin proiectele culturale lansate de AFCN. Şi aici puteţi să aprofundaţi accesând site-urile instituţiei, pentru că şi de acolo se dau sume importante către activităţi din sectorul cultural. În septembrie, AFCN va lansa următoarea sesiune de finanţare referitor la proiectele culturale, iar pe 2 mai se va lansa sesiunea editorială. Aviz amatorilor. Aşadar, sunt bani, dar trebuie mai multă atenţie, o mai atentă aplecare şi, oricât am fi de artişti, trebuie să devenim şi un pic pragmatici, să ştim să accesăm aceste site-uri”, a arătat ministrul Gheorghiu.
La dezbaterea cu tema „Măsurile economice pentru sectorul cultural creativ”, organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali, au luat parte Răzvan Adrian Ailenei, manager al drepturilor de autor pentru aproximativ 300 de artişti, trainer-ul Alexandru Agarici, artista Andreea Bănică, designerul Adrian Oianu, Emil Pantelimon, managerul corului Madrigal.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 26 martie, o ordonanţă de urgenţă care cuprinde o prevedere specială pentru persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe, conform reglementărilor în vigoare. Aceste persoane vor primi o indemnizaţie egală cu 75% din salariul mediu brut pe ţară garantat din bugetul general consolidat prin Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) sau Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti. Persoanele vizate trebuie să nu obţină venituri din alte activităţi şi trebuie să declare pe proprie răspundere că se află în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă instituite.