Ministerul de Finanțe a împrumutat aproape 600 de milioane de lei de la bănci

Economica.net
02 04. 2020
finante_mfp_85454900

Astfel, Finanţele au atras 261 de milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitate la 49 de luni, la un randament mediu de 3,98%, şi 337,4 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont pe 12 luni, la un randament de 3,33%.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna aprilie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,5 miliarde de lei, din care 500 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 3 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 450 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma este cu 1,05 miliarde lei mai mică faţă de programată pentru luna martie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 2 aprilie este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 500 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile, data scadenţei fiind la 5 aprilie 2021.

De asemenea, Finanţele au programat şi şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (450 de milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 500 de milioane de lei (patru emisiuni), 400 de milioane de lei (o emisiune) şi 300 de milioane de lei (două emisiuni).