Ministerul de Finanțe: Comisia Europeană apreciază că prefinanţarea pentru PNRR va putea fi oferită statelor membre până în vară
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut vineri o videoconferinţă cu Johannes Hahn, comisarul european pentru buget şi administraţie, în contextul adoptării legislaţiei orizontale aferente acordului asupra Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 şi pachetului de redresare Next Generation EU (NGEU), agreat în cadrul Consiliului UE în 17 decembrie. Din acelaşi pachet face parte şi Decizia privind resursele proprii ale Uniunii Europene (ORD) pentru perioada 2021-2027, care va trebui ratificată de statele membre, potrivit propriilor prevederi constituţionale, pentru a permite accesarea fondurilor aferente instrumentului NGEU.
„În cadrul discuţiilor, comisarul Hahn a oferit mai multe detalii privind data când statele membre ar putea primi prefinanţarea aferentă proiectelor din Planul National de Redresare şi Rezilienţă. Comisia Europeană estimează că prefinanţarea va putea fi pusă la dispoziţia statelor membre până în vara acestui an, în funcţie de evoluţiile şi eforturile statelor membre de a finaliza planurile naţionale. Conform acordului agreat între Consiliul UE şi Parlamentul European, prefinanţarea reprezintă 13% din anvelopa financiară disponibilă pentru fiecare stat”, se menţionează în comunicat.
Totodată, în cadrul discuţiilor a fost dezbătut şi aspectul privind ocuparea posturilor din cadrul instituţiilor europene, conform criteriului geografic, la nivel de top şi middle management. Comisarul Hahn l-a asigurat pe ministrul Finanţelor de sprijinul său în acest demers.
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, aspecte privind calendarul şi principalele elemente ale noilor propuneri de resurse proprii, pe care Comisia Europeană intenţionează să le prezinte până în iunie 2021.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a subliniat că, pentru România, în contextul actual, este esenţial ca orice propunere de nouă resursă proprie să asigure o povară echitabilă între statele membre, pe baza nivelului de dezvoltare al acestora.
„Ambele părţi au apreciat că elementul crucial este asigurarea unor fluxuri financiare constante, care să asigure o bună implementare a pachetului de redresare. Cei doi oficiali au agreat o întâlnire în luna februarie la Bruxelles”, se mai arată în comunicat.