Ministerul de Finanțe: Împrumutul negociat cu Banca Mondială este o nouă centură de siguranţă

Împrumutul pe care autorităţile române îl negociază în prezent cu Banca Mondială, cu o valoare de un miliard de euro, este o nouă centură de siguranţă, iar banii nu vor fi accesaţi decât în condiţii speciale, a declarat vineri, la un post privat de televiziune, Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
Economica.net - vin, 27 ian. 2012, 19:05

‘Împrumutul negociat cu Banca Mondială este o nouă centură de siguranţă, la fel ca şi în cazul acordului preventiv cu FMI. Vom apela la aceste fonduri doar dacă se deteriorează situaţia în mod accentuat pe pieţele externe, iar România nu îşi va mai putea finanţa deficitul’, a declarat secretarul de stat în MFP, Gheorghe Gherghina.

 

Acesta a precizat că banii sunt necesari pentru finanţarea deficitului bugetar şi, în condiţiile în care se deteriorează situaţia economică, autorităţile nu pot sta cu mâinile în buzunar.

 

‘Nu putem sta cu mâinile în buzunar să nu mai putem finanţa deficitul’, a spus Gherghina, adăugând că ‘Nu avem probleme interne. Stăm foarte bine. (…) dacă se deteriorează piaţa, mă duc şi iau de la Banca Mondială cu dobânda mică. Deficitul bugetar nu se finanţează decât din împrumuturi şi avem deficit bugetar şi anul acesta şi trebuie să te asiguri că iei aceste împrumuturi la dobânzi normale. Aceşti bani vor fi traşi în 2013, 2014, 2015, pot fi traşi trei ani de acum încolo.(…) este vorba şi de finanţare deficitelor cumulate din 2000 până acum’, a explicat oficialul MFP.

 

Gherghina a subliniat că România se va încadra în deficitul de anul acesta, de 11 miliarde lei.

 

‘Nu avem probleme cu deficitul de anul acesta, dar trebuie să finanţezi şi deficite din anii anteriori, ce ajung la scadenţă’, a mai spus secretarul de stat în MFP.

 

România şi Banca Mondială poartă discuţii cu privire la o linie de credit de un miliard de euro care să sprijine bugetul României, potrivit unui comunicat remis, vineri, Agerpres de Banca Mondială.

 

‘Împrumutul, în valoare de 1 miliard de euro, va oferi României o protecţie fiscală adiţională împotriva volatilităţii crescute de pe pieţele europene’, precizează Banca Mondială.

 

Potrivit comunicatului instituţiei financiare internaţionale, o misiune formată din economistul şef al Băncii Mondiale pentru Asia Centrală şi Europe, Sudharastan Canagarajah, membrul directoratului senior al Băncii, Peter Harrold, directorul pentru România al Băncii Mondiale, Francois Rantrua, şi alţi reprezentanţi ai Băncii vor avea discuţii pentru perfectarea împrumutului cu autorităţile române în perioada 3- 6 februarie.

 

Banca Mondială mai precizează că delegaţia va stabili acţiunile preliminare pe care România va trebui să le deruleze şi implementarea unui program de reformă pe o perioadă e trei ani. Împrumutul va fi derulat în cadrul mai extins al Strategiei de Ţară a Băncii Mondiale pentru România, implementat în perioada 2009 – 2013.

 

Directorul de ţară pentru România al Băncii, Francois Rantrua, a declarat vineri că executivul condus de Emil Boc negociază cu Banca Mondială termenii unui acord preventiv, care îi va permite ulterior să decidă dacă trage sau nu fondurile.

 

‘România va trebui să îndeplinească anumite condiţii convenite de comun acord, condiţii care sunt discutate în prezent. Durata liniei de credit poate fi de până la trei ani’, a declarat François Rantrua.

 

În luna decembrie a anului trecut, Banca Mondială a finalizat eliberarea unui credit de un miliard de euro, parte a unui pachet de sprijin în valoare de 20 de miliarde acordat de FMI, CE şi BM.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Antreprenorii români sunt ''adevăratele modele de creştere'' pe care trebuie să le urmeze economia noastră, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a subliniat că pentru el şi colegii......
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Un proiect inovator dezvoltat de compania românească TechWave Development și finanțat de inițiativa Next Generation ...
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat vineri că există progrese evidente ...