Ministerul de Finanţe vrea să achiziţioneze servicii de mentenanţă pentru un imobil, în valoare de peste 348.000 lei

Economica.net
09 07. 2017
finante_mfp_37760700

Potrivit unui anunţat postat în SEAP, Ministerul de Finanţe vrea să cumpere servicii de mentenanţă pentru asocierea contractantă formata din MFP (reprezentant al asocierii) şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) pentru imobilul din Bd. Mircea Voda nr. 44, bl.M17, sector 3, Bucureşti.

Cuantumul garanţiei de participare este de 1% din valoarea fără TVA a contractului pentru fiecare lot în parte, respectiv: 1.682 lei pentru lotul I şi 1.800 lei pentru lotul II.

Cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 10% din preţul fără TVA al contractului pentru fiecare lot în parte şi se constituie în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării acestuia. Ministerul Finanţelor Publice are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului, în cazul în care prestatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract.

Criteriul de atribuire al contractului este preţul cel mai scăzut, data limită până la care pot fi depuse ofertele este 17 iulie 2017, ora 15.00.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri bugetare.

Citeşte articolul integral pe News.ro