Ministerul de Interne bulgar: Au fost arestaţi 60 de refugiaţi care proveneau cel mai probabil de la Idomeni

Şaizeci de imigranţi, despre care se crede că sunt refugiaţi proveniţi de la tabăra improvizată din Idomeni, din Grecia, evacuată în această săptămână, au fost reţinuţi în Bulgaria pentru că au intrat ilegal în ţară, a informat sâmbătă Ministerul de Interne bulgar, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Economica.net - S, 28 mai 2016, 15:06
Ministerul de Interne bulgar: Au fost arestaţi 60 de refugiaţi care proveneau cel mai probabil de la Idomeni

Migranţii, a căror naţionalitate nu a fost făcută publică, au intrat prin regiunea Petrich, în sud-vestul Bulgariei. Autorităţile de la Sofia negociază cu omologii eleni retrimiterea acestor persoane pe teritoriul grec.

La rândul său, Ministerul Apărării din Bulgaria a anunţat că au fost întărite controalele la frontiera cu Grecia cu ajutorul unor unităţi ale armatei.

Poliţia greacă a evacuat tabăra improvizată de la Idomeni, aflată la frontiera cu Macedonia, unde se aflau mii de migranţi după ce ţările de pe aşa-numita „rută a Balcanilor” (Macedonia, Serbia, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi Austria) şi-au închis frontierele pentru refugiaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...