Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe

28 12. 2024
Cseke Atilla

„Cu cei 50 de milioane de lei, alocaţi astăzi, se va debloca construcţia a 22 de creşe din România, astfel: Beiuş, Marghita, Bistriţa, Zărneşti, Bucureşti, Călăraşi, Reşiţa, Câmpia Turzii, Gherla, Moreni, Deva, Petroşani, două creşe din Drobeta Turnu Severin, Târnăveni, Piatra Neamţ, Câmpina, Ploieşti, Zalău, Mediaş, Râmnicu Vâlcea şi Huşi”, a afirmat ministrul, potrivit sursei citate.

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de locuri disponibile în creşe.

În mandatul său anterior, Cseke Attila a pornit un „amplu” program de construcţie de creşe noi moderne şi prietenoase cu mediul care vine în ajutorul familiilor tinere, încurajează natalitatea şi răspunde provocărilor legate de declinul demografic cu care se confruntă România, precizează sursa citată.

„Ministerul Dezvoltării construieşte 110 creşe finanţate din PNRR, din fonduri europene, dar la preluarea noului mandat doar şapte dintre acestea erau finalizate, termenul fiind 2025 decembrie”, se mai arată în comunicat.

Sura foto: Facebook.com/csekeattilahivatalos