Ministerul Dezvoltării a aprobat 1.778 de noi investiţii, în 1.135 de localităţi, prin PNRR

Ministerul Dezvoltării finanţează 1.778 de noi investiţii, în 1.135 de localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
AGERPRES - mie, 02 nov. 2022, 13:06
Ministerul Dezvoltării a aprobat 1.778 de noi investiţii, în 1.135 de localităţi, prin PNRR

Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării şi Fondul Local din PNRR, a precizat Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă al MDLPA, scrie Agerpres.

Ministrul Dezvoltării a anunţat că vor fi publicate, în următoarea perioadă, şi alte investiţii care vor primi finanţare din PNRR, pe măsură ce unităţile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister.

Astfel, pentru Valul Renovării au fost aprobate 284 de noi proiecte, în valoare totală de 2.606.279.931,45 lei, pentru lucrări de eficientizare energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice.

Pentru Fondul Local au fost aprobate 1.494 de noi proiecte, în valoare totală de 3.493.627.843,83 lei, pentru sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport electrice şi staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuinţe pentru tineri şi de serviciu pentru specialişti, precum şi realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificare urbană.

Aceste 1.778 de proiecte li se alătură celor 1.496 aprobate în luna octombrie şi celor 86 pentru care au fost semnate deja contractele de finanţare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 3.360 de proiecte aprobate până în prezent.

„În cadrul celor două apeluri de proiecte, pentru Valul Renovării au fost depuse 3.245 de cereri de finanţare, în valoare de peste 5,59 de miliarde de euro, iar pentru Fondul Local s-au primit 6.095 de cereri, în valoare de peste 3,65 de miliarde de euro”, a amintit Cseke Attila.

Lista proiectelor finanţate, în valoare totală de 6.099.907.775,28 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro.

Lista este disponibilă la secţiunea Dezvoltare teritorială, subsecţiunea PNRR – Planul Naţional de Dezvoltare Teritorială, iar beneficiarii pot accesa periodic link-ul https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr pentru a se informa în legătură cu rezultatul evaluării cererilor de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în lumina alegerilor din SUA, lumea este în pragul unei noi realităţi şi......
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă din faliment până la sfârșitul lui ianuarie
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă ...
Producătorul suedez de baterii pentru vehicule electrice Northvolt a declarat vineri că se așteaptă să primească finanțare ...
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii ...