Ministerul Dezvoltării a atribuit primele contracte de investiții în rețeaua de gaze finanțate prin Programul „Anghel Saligny”. Valoarea acestora depășește 247 de milioane de lei
Potrivit unui comunicat al MDLPA, acestea fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale din 164 de unităţi administrativ-teritoriale, depuse iniţial la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, dar preluate prin OUG nr. 40/2022, întrucât valoarea lor a excedat plafonul alocat POIM.
„Prin aceste 7 proiecte, vom realiza 310,12 km de conducte de gaze, care vor deservi 13.517 gospodării”, a precizat ministrul Dezvoltării, citat în comunicat.
Acesta a reamintit că 70% dintre localităţile din România nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.
„În perioada următoare, pe măsură ce autorităţile administraţiei publice locale vor depune documentaţia completă, se vor semna şi celelalte contracte de finanţare”, precizează sursa citată.
Totodată, ministrul Cseke Attila a reamintit că prin Programul „Anghel Saligny” sunt alocaţi 65,5 miliarde de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare şi gaz.