Ministerul Dezvoltării a decontat peste 100 de milioane de lei pentru proiectele realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 102.409.533,29 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 153 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
AGERPRES - vin, 23 iul. 2021, 18:13
Ministerul Dezvoltării a decontat peste 100 de milioane de lei pentru proiectele realizate prin PNDL

„Plătim în continuare facturile pentru lucrările din cadrul PNDL. Săptămâna trecută am transferat peste 134 de milioane de lei, acum plătim peste 102 milioane de lei. Programul PNDL nu s-a oprit, plăţile facturilor aferente acestor investiţii continuă”, a afirmat Cseke Attila (foto), ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, citat în comunicat.

Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 12.376.378,38 de lei pentru 14 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 90.033.154,91 de lei pentru 139 de proiecte de investiţii.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul Naţional de Dezvoltare Locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

Te-ar mai putea interesa și
Israel și Hamas ar putea ajunge la un acord de încetare a focului în una sau două săptămâni
Israel și Hamas ar putea ajunge la un acord de încetare a focului în una sau două săptămâni
Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas ar putea ajunge la un acord de încetare a focului și eliberare a ostaticilor din Fâșia Gaza în decurs de una sau două săptămâni, dar este......
Parcul fotovoltaic al celui mai mare proprietari de mall-uri din România, NEPI Rockcastle progresează rapid. Va fi legat la rețea până la sfârșitul anului, ce planuri mai are NEPI în România
Parcul fotovoltaic al celui mai mare proprietari de mall-uri din România, NEPI Rockcastle progresează rapid. Va fi legat ...
În urma unei investiții de 110 milioane de euro, NEPI Rockcastle construiește un parc fotovoltaic de 54,1 MW în vestul ...
Azi sindicaliști din Ministerul Finanțelor și ANAF vor protesta față de măsurile de austeritate
Azi sindicaliști din Ministerul Finanțelor și ANAF vor protesta față de măsurile de austeritate
Sindicaliști din Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), afiliați la Federația ...
Când va circula primul tren PESA în România şi când ajung alte 14 rame electrice
Când va circula primul tren PESA în România şi când ajung alte 14 rame electrice
Şeful Autorităţii Feroviare Române a declarat pentru Agerpres că polonezii de la PESA vor livra 14 trenuri şi, cel ...