Ministerul Dezvoltării a lansat în ultimele două luni apeluri în valoare de 2,3 miliarde de euro bani europeni

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), prin autorităţile de management pentru programele gestionate, a lansat în lunile noiembrie şi decembrie apeluri de proiecte în valoare totală de aproximativ 2,3 miliarde euro fonduri europene.
Economica.net - sâm, 30 dec. 2017, 13:00
Ministerul Dezvoltării a lansat în ultimele două luni apeluri în valoare de 2,3 miliarde de euro bani europeni

”Concentrarea puternică din ultima perioadă pe lansarea tuturor finanţărilor europene, pe evaluarea proiectelor depuse şi semnarea contractelor începe să dea roade. Recuperăm întârzierile şi, simultan, ne pregătim pentru anul viitor. Este un moment potrivit să adresez un gând bun ‘coechipierilor’ mei pentru rezultatele pe care le-am obţinut împreună”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat al Fondurilor Europene.

Potrivit unui comunicat al MDRAPFE, dintre finanţările disponibile, 387 de milioane de euro (cofinanţare UE) sunt pentru domeniul educaţiei. Este vorba despre sprijinul din Programul Operaţional Regional (POR) pentru investiţii în dotare şi echipare infrastructuri de învăţământ – aproximativ 222 milioane euro pentru creşterea participării la mai multe etape educaţionale – învăţământ antepreşcolar, preşcolar, obligatoriu, precum şi învăţare pe tot parcursul vieţii. 

De asemenea, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) au fost deschise apeluri de proiecte în valoare totală de 165 milioane de euro fonduri europene pentru scăderea ratei abandonului şcolar şi readucerea tinerilor în sistemul educaţional prin programe de tip ‘a doua şansă’, respectiv pentru creşterea participării la învăţământul superior şi pentru optimizarea ofertelor de studii din învăţământul superior în sprijinul corespondenţei cu piaţa muncii.

Creşterea accesului la locuri de muncă şi reinserţia pe piaţa muncii a tinerilor şomeri, accesul la servicii de calitate sociale şi de sănătate, reducerea numărului de persoane cu risc de sărăcie, sunt teme finanţate în cadrul a patru apeluri deschise din POCU, cu o alocare UE de 235 milioane euro (fonduri UE).

Pentru sprijinirea dezvoltării inteligente şi dezvoltarea afacerilor, au fost lansate apeluri din Programul Operaţional Competitivitate (POC) – 52 milioane de euro (contribuţie UE) pentru creşterea investiţiilor private în Cercetare – Dezvoltare – Inovare (finanţări disponibile pentru întreprinderile cu obiect de activitate cercetare-dezvoltare) şi din POR – 47 milioane euro care susţin Investiţii pentru IMM pentru implementarea unui rezultat al cercetării – inovării în parteneriat cu un ITT şi 110 milioane euro pentru sprijinirea incubatoarelor şi acceleratoarelor de afaceri. 

De asemenea, o contribuţie la acest tip de dezvoltare o au şi apelurile în valoare totală de 110 milioane euro (cofinanţare UE) lansate din POCU şi dedicate sprijinirii de activităţi independente, antreprenoriat şi creare de întreprinderi, inclusiv microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii inovatoare, respectiv pentru creşterea numărului de angajaţi care beneficiază de instrumente, metode, practici standard de management al resurselor umane pentru adaptarea la dinamica sectoarelor economice cu potenţial competitiv. 

Dezvoltarea infrastructurii este un alt domeniu care beneficiază de oportunităţi de finanţare consistente, în principal prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), care a deschis în ultimele două luni apeluri pentru dezvoltarea infrastructurilor de transport pe apă şi aerian (325 milioane euro fonduri europene), infrastructurii de energie (50 milioane euro pentru reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor şi pentru creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate – biomasă, biogaz, geotermal). 

Sprijinirea eficienţei energetice este şi subiectul cererilor de proiecte în valoare totală de aproximativ 145 de milioane de euro deschise în cadrul POR, iar în sprijinul infrastructurii de mediu, 342 milioane euro au fost alocaţi din POIM pentru reducerea pagubelor cauzate de fenomenele naturale asociate schimbărilor climatice (inundaţii, eroziune costieră).

Dezvoltarea zonelor de frontieră se poate face cu ajutorul finanţărilor de circa 105 milioane euro (fonduri UE), deschise prin programele de cooperare teritorială România – Ucraina, România – Moldova, România – Serbia, iar dezvoltarea regiunii Delta Dunării este subiectul unui apel dedicat în valoare de 199 milioane euro, cu finanţare POR.

De asemenea, pentru sprijinirea şi dezvoltarea sistemului de gestionare a fondurilor europene au fost lansate finanţări în valoare de 137 milioane euro, prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică. 

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene are rol de autoritate de management pentru majoritatea programelor operaţionale 2014-2020 derulate în România: Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Programul Operaţional Capital Uman (POCU), Programul Operaţional Competitivitate (POC), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), precum şi pentru Programele comune de Cooperare România – Bulgaria, România – Moldova, România – Ucraina, România – Serbia, România – Ungaria, ‘Bazinul Mării Negre’.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...