Ministerul Dezvoltării alocă 29,37 de milioane de euro din PNRR pentru realizarea traseului cicloturistic EuroVelo 6 Mehedinţi – Dolj – Olt
Demersul, cu o alocare totală de 29.370.000 de euro, fără TVA, este implementat de CJ Dolj, ca lider, în colaborare cu instituţiile similare din Mehedinţi şi Olt, precum şi cu alţi peste 40 de parteneri, vizând amenajarea unei rute destinate bicicletelor cu o lungime totală de aproape 360 de kilometri, de-a lungul fluviului Dunărea, între Drobeta-Turnu Severin şi limita cu judeţul Teleorman.
„Ne bucură faptul că suntem una dintre cele 4 asocieri din întreaga ţară care au obţinut finanţare pentru un astfel de proiect, cu atât mai mult cu cât a fost o concurenţă serioasă pentru aceste fonduri, iar valoarea propunerilor înaintate depăşea aproape de 3 ori alocarea disponibilă. Pentru noi şi partenerii noştri din Mehedinţi şi Olt, această investiţie a cărei implementare începe astăzi este importantă din mai multe considerente. Mai întâi de toate, reuşim să punem în valoare o zonă spectaculoasă, cu un potenţial imens şi să contribuim astfel şi la dezvoltarea comunităţilor aflate pe malul Dunării. Totodată, asigurăm amenajarea unei secţiuni importante a uneia dintre cele mai cunoscute rute cicloturistice de rang european, EuroVelo 6. Cu o lungime de 4.700 de kilometri, aceasta porneşte din Franţa, din Nantes, şi ajunge până pe malul Mării Negre, la Constanţa, fiind frecvent străbătută de ciclişti atât din România, cât şi din străinătate, în beneficiul cărora putem acum să creăm condiţii superioare. Nu în ultimul rând, traseul nostru este coloana vertebrală a unor viitoare demersuri care ne oferă acces la finanţare europeană pentru diversificarea şi dezvoltarea turismului, pentru promovarea patrimoniului local”, a spus Cosmin Vasile.
Potrivit lui Cosmin Vasile, Consiliul Judeţean Dolj are deja în pregătire o serie de proiecte pe care le va depune în cadrul Programului Interreg VI-A România – Bulgaria, pe o componentă prevăzută cu alocări de 65 de milioane de euro.
„Fondurile sunt acordate, în acest caz, pentru realizarea unor conexiuni cicloturistice care, pornind tocmai din itinerarul EuroVelo 6, conduc către obiective de interes natural sau cultural. Aceasta ne va permite să facilităm accesul la puncte de atracţie precum complexul de lacuri Bistreţ – Cârna, castrul roman de la Desa, Mănăstirea Maglavit, conace ori alte monumente istorice şi de arhitectură”, a precizat preşedintele CJ Dolj.
Ceremonia de semnare a contractelor de finanţare pentru proiectele depuse în cadrul Componentei 11 – Turism şi Cultură din PNRR a avut loc joi, la Palatul Victoria, în prezenţa prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă.
Proiectul implementat de parteneriatul condus de CJ Dolj prevede amenajarea unei rute cu o lungime totală de 358 de kilometri, dintre care 176 km în Dolj, 130 km în Mehedinţi şi 52 km în Olt.
În Dolj, traseul propus străbate 19 localităţi: Cetate, Maglavit, Calafat, Ciupercenii Noi, Desa, Poiana Mare, Piscu Vechi, Ghidici, Rast, Negoi, Catane, Bistreţ, Cârna, Măceşu de Jos, Gighera, Ostroveni, Bechet, Călăraşi şi Dăbuleni.
Sursa foto: Facebook.com/consiliuljudeteandolj