Ministerul Dezvoltării începe etapa a doua a PNDL. Primesc finanţare 9.500 de obiective de investiţii

Ministerul Dezvoltării Regionale anunţă că vineri a început etapa a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală prin care vor primi finanţare 9.500 de obiective de investiţii, dintre care 2.500 de creşe şi grădiniţe, 2.000 de şcoli şi 5.000 alte obiective, scrie News.ro.
News.ro - vin, 16 iun. 2017, 16:46
Ministerul Dezvoltării începe etapa a doua a PNDL. Primesc finanţare 9.500 de obiective de investiţii

„Astăzi, 16 iunie a.c., începe oficial Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) etapa a doua, fiind încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului, iar ordinele de finanţare pentru fiecare judeţ sunt în curs de semnare. A doua etapă a PNDL finanţează 9.500 de obiective de investiţii, din care 2.500 de creşe şi grădiniţe, 2.000 de şcoli şi 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiţii sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament”, informează Ministerul Dezvoltării Regionale, potrivit News.ro.

Programul este structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, respectiv infrastructura la nivel judeţean.

Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Sevil Shhaideh, a anunţat că activitatea ministerului se desfăşoară normal, fără sincope, afirmând însă că absenţa unui guvern legitim riscă să pericliteze lucrările prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

„În acest moment este important ca această criză politică să se încheie cât mai repede pentru ca noul Guvern să-şi intre în atribuţii şi proiectele majore, inclusiv PNDL 2, să fie rapid aplicate. Semnarea ordinelor de finanţare reprezintă un prim pas în vederea implementării proiectelor. Orice zi care trece fără un guvern legitim pune în pericol demararea lucrărilor ce rezolvă probleme vitale pentru mii de localităţi. Primarii aşteaptă să încheie contracte pentru ca problemele comunităţilor nu mai pot fi amânate”, a declarat Sevil Shhaideh, ministru demisionar al MDRAPFE.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 3 mai, la o dezbatere la Suceava, că, în ultimii ani, multe investiţii locale s-au realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), însă, în pofida beneficiilor certe, Programul a avut aproape întotdeauna o mare problemă de transparenţă, a împărţit ţara în două categorii – primari fericiţi şi primari nefericiţi – de multe ori pe criterii politice.

„Aş vrea să aduc în discuţie tema resurselor pe care le administraţi. Cu toţii aţi beneficiat atât de fonduri publice, cât şi de fonduri europene. Aţi construit sau refăcut spitale, dispensare, şcoli, drumuri. În ultimii ani, multe dintre aceste obiective s-au realizat printr-un instrument binecunoscut, aşa-numitul PNDL, Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Şi în ciuda beneficiilor certe, Programul a avut aproape întotdeauna o mare problemă de transparenţă, a împărţit ţara în două categorii: primari fericiţi şi primari nefericiţi, beneficiari ai Programului sau eliminaţi de pe lista Programului, de multe ori din criterii politice”, a afirmat Iohannis la o dezbatere au autorităţile locale din judeţul Suceava.

El a precizat că, după cum a fost informat, cei din sală sunt reprezentanţi ai partidelor care au fost şi la putere, şi în opoziţie, şi astfel bănuieşte că au fost „ba printre cei fericiţi, ba printre cei mai puţin fericiţi”.

„În consecinţă, putem fi cu toţii de acord că este timpul să conştientizăm faptul că avem nevoie de politici coerente şi responsabile, care să transceadă culoarea politică, şi că s-a înţeles faptul că toate măsurile adoptate se răsfrâng, înainte de toate, asupra milioanelor de români”, a subliniat preşedintele.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment de la cea mai veche instituţie financiară internaţională: Economia mondială se află într-un „moment de răscruce”
Avertisment de la cea mai veche instituţie financiară internaţională: Economia mondială se află într-un „moment ...
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), cea mai veche instituţie financiară internaţională şi contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale, a avertizat în......
Ce spune șeful celui mai mare dezvoltator imobiliar din România despre viitorul primar al Bucureștiului
Ce spune șeful celui mai mare dezvoltator imobiliar din România despre viitorul primar al Bucureștiului
NEPI Rockcastle este cel mai mare dezvoltator imobiliar din România, cu un portofoliu de 2,7 miliarde de euro. În prezent, ...
Social-democraţii germani votează în congresul de la Berlin o propunere de interzicere a formaţiunii AfD de extremă dreapta
Social-democraţii germani votează în congresul de la Berlin o propunere de interzicere a formaţiunii AfD de extremă ...
Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a adoptat duminică o moţiune care cere interzicerea formaţiunii de extremă ...
Ministerul Apărării Naţionale are în derulare mai multe achiziţii de echipamente de apărare aeriană
Ministerul Apărării Naţionale are în derulare mai multe achiziţii de echipamente de apărare aeriană
Ministerul Apărării Naţionale a anunțat că derulează mai multe programe de înzestrare, printre care SHORAD-VSHORAD ...