Ministerul Digitalizării: A doua ediție a Laser Valley Innovation Bootcamp va avea loc în Măgurele între 14-16 iunie
Scopul Laser Valley Innovation Bootcamp este să faciliteze colaborarea dintre cercetătorii de la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare, antreprenori și studenții pasionați de antreprenoriat. Participanții vor fi împărțiți în echipe mixte, lucrând împreună pentru a iniția proiecte inovatoare sau pentru a avansa cu dezvoltarea proiectelor de cercetare existente.
Pe durata celor trei zile, cercetătorii din Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare vor colabora cu antreprenori din domeniul tehnologic, alături de studenți, pentru a dezvolta noi proiecte, tehnologii și business-uri. Proiectele vor fi prezentate unui juriu, în ultima zi de eveniment, iar cele mai promițătoare vor fi premiate.
Laser Valley Innovation Bootcamp va aduce și o serie subiecte relevante pentru participanți, pe parcursul celor trei zile de activități, livrate de oameni relevanți din industrie. Printre subiectele de discuție se află dezvoltarea sustenabilă și finanțarea proiectelor, crearea de produse minim viabile sau transferul tehnologic.
Evenimentul se derulează sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, având suportul unor unități administrativ-teritoriale, precum Consiliul Județean Ilfov și Primăria Orașului Măgurele. Cei prezenți vor avea ocazia să se alăture unor paneluri de discuție, care le vor asigura interacțiunea cu reprezentanți din mediul academic, precum Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea din București și Academia de Studii Economice și din Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare de pe platforma de fizică din orașul Măgurele. În plus, vor fi organizate și workshop-uri și sesiuni de mentorat, unde participanții vor putea interacționa cu reprezentanți din companii de top precum Google, Bitdefender și UiPath.
„Laser Valley Innovation Bootcamp sprijină colaborarea dintre cercetători de marcă, mediul de afaceri și studenți. Avem în România tineri cu un potențial uriaș, mințile strălucite pe care împreună trebuie să le susținem în continuare prin burse și programe de cercetare, atât în sectorul public, cât și în mediul academic și privat. Salut eforturile și deschiderea tuturor celor implicați în acest proiect atât de important pentru cercetarea și inovarea din România”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
„Ne-a bucurat mult entuziasmul cu care a fost primită prima ediție a acestui eveniment. Ne așteptam ca feedback-ul să fie unul pozitiv, însă trebuie să recunoaștem că așteptările ne-au fost întrecute. Și o spunem cu bucurie, pentru că acesta este și însemnul din ADN-ul MSP – facilitarea colaborării dintre mediul de afaceri și cercetare. Este fascinant să iei parte la un proces ca cel propus de bootcamp: de la sădirea seminței ideii, care e mereu învăluită în mister, până la culegerea roadelor, adică prezentarea pitch-ului final. Sper ca participanții din acest an să aibă parte de o experiență pe care și-o vor aminti multă vreme de aici înainte. Asociația Măgurele Science Park sprijină conectarea cercetătorilor cu reprezentanții mediului de afaceri și studenții în scopul creșterii competitivității economice prin valorificarea mai eficientă a rezultatelor activităților de cercetare și inovare” – Mădălin Ioniță, Director Executiv, Asociația Măgurele Science Park.
„În contextul global al tehnologiei, România oferă oportunități solide pentru cercetare, dezvoltare și inovare. Cu resurse umane calificate și costuri competitive, România atrage investiții relevante în domenii cheie precum agri & food, energie, IT, robotică sau inginerie. Ecosistemul de startup-uri, programele de finanțare și inițiativele guvernamentale pentru inovație creează un teren propice pentru antreprenori și cercetători. BCR își asumă un rol practic oferind sprijin financiar și consultanță pentru startup-uri și inovatori, contribuind astfel la creșterea competitivității economiei românești” – Ionuț Stanimir, Director de marketing și comunicare, BCR.
„Laser Valley Innovation Bootcamp este o experiență condensată a misiunii Launch Romania.Credem că potențialul României este unul imens și că trebuie doar să-i oferim spațiul, atenția și resursele necesare pentru a înflori și a crește. Soluția nu este într-un singur om, fie el antreprenor, CEO sau președinte, soluția este în noi, în munca pe care o depunem și în capacitatea noastră de a lucra împreună și a colabora către același scop. Cel mai productiv lucru pe care îl putem face este să ne unim forțele și să vedem ce putem construi împreună. Segmentul de tehnologie chiar este una din rampele de pe care putem relansa România într-un jucător important din regiune, cu efecte foarte puternice economice, socio-culturale și educaționale. Laser Valley Innovation Bootcamp 2024 își propune să ofere un cadru ideal pentru dezvoltarea și facilitarea colaborării între mediul de afaceri, cercetare și academie. Suntem mândri să facem parte din această inițiativă și să contribuim la ea.
Laser Valley Innovation Bootcamp 2024 facilitează conectarea cercetătorilor din Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare cu fondatori de startup-uri și studenți pasionați de antreprenoriat în tehnologie.
Laser Valley Innovation Bootcamp se va desfășura sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, fiind un parteneriat între Asociația Măgurele Science Park (MSP) și Banca Comercială Română (BCR), inițiativa derulându-se cu sprijinul Launch Romania.
Asociația Măgurele Science Park este sprijinită de CJ Ilfov, Primăria Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), Universitatea Politehnica din București și Universitatea din București. Launch Romania este o inițiativă powered by BCR, cu sprijinul Google și a partenerului fondator How to Web.