Ministerul Economiei a amânat cu două săptămâni termenul de depunere a ofertelor pentru CupruMin
Cei doi investitori care au rămas în cursă sunt Trafigura PTE LTD Singapore şi Yldirim Holding Turcia.
Termenul iniţial era 14 octombrie pentru această etapă, însă calendarul a fost amânat cu 30 de zile în timpul interimatului lui Daniel Chiţoiu ca ministru al Economiei.
Plicurile cu documentele se vor deschide tot pe 12 decembrie, la ora 11.00.
‘Verificarea şi analizarea documentelor de participare se va face în aceeaşi zi, lista potenţialilor cumpărători acceptaţi, respectiv respinşi, urmând să se afişeze la sediul societăţii până la ora 18.00’, se menţionează în anunţul ME.
Câştigătorul licitaţiei va fi cunoscut o zi mai târziu, pe 13 decembrie. El va trebui să achite avansul de 40 de milioane de euro până la data de 13 ianuarie 2014.
Procesul de atragere de investiţii la CupruMin este de fapt un contract de vânzare a minereului de cupru.
La începutul lunii septembrie, ministrul de atunci al Economiei, Varujan Vosganian, declara că preţul minim din oferta pentru atragerea de investiţii la Cupru Min este 6.900 de dolari pe tonă.
‘Am estimat pentru ultimul trimestru al anului un preţ al cuprului de 7.000 de dolari pe tonă. Preţul minim din ofertă este de 6.900 de dolari pe tonă. În costul minereului intră şi investiţiile de mediu şi decopertare”, a precizat Vosganian.