Ministerul Economiei a angajat 10 persoane pentru perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE
„Ministerul Economiei şi-a întărit capacitatea administrativă pentru a gestiona preşedinţia Consiliului UE. În minister au fost angajate 10 persoane care au sarcini exclusiv dedicate pregătirii PRES RO, pe lângă aceştia Ministerul Economiei mai mare şapte angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Reprezentanţei permanente la Bruxelles, din care patru pentru o perioadă de un an şi jumătate, pe durata PRES RO. Avem o echipă tânără de jurişti şi economişti. Cel mai tânăr are 22 de ani”, a precizat Macoveiciuc.
La rândul său, Carmen Turcu, noul purtător de cuvânt al instituţiei pe perioada preşedinţiei, a arătat că ministerul se pregăteşte temeinic pentru următoarea perioadă.
„Ministerul s-a pregătit temeinic, prin acţiunile conducerii şi specialiştii la nivelul ministerului. Având în vedere domeniile coordonate şi activităţile din cadrul formaţiunilor de lucru ale UE, Ministerului Economiei îi revine, pe durata exercitării preşedinţiei, sarcina prezidării lucrărilor Consiliului COMPET, piaţă internă şi industrie”, a arătat Turcu.
Potrivit acesteia, România, prin Ministerul Economiei, conlucrează cu toate structurile europene şi naţionale în vederea ducerii la bun sfârşit a perioadei în care îşi va exercita preşedinţia, a priorităţilor stabilite, conform mandatului, astfel încât preşedinţia României să fie un succes