Ministerul Economiei a deschis sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru acordarea ajutoarelor de minimis pentru tranziția către economia circulară

19 12. 2022
Ministerul Economiei

„Mediul de afaceri poate accesa începând de astăzi cei 8 milioane de euro puşi la dispoziţie de Ministerul Economiei pentru investiţiile în tehnologie verde şi tranziţia la o economie sustenabilă. Tranziţia către o economie circulară reprezintă unul dintre obiectivele pe care ţara noastră şi le-a asumat ca stat membru al Uniunii Europene, iar implicarea Ministerului Economiei şi a mediului de afaceri ne arată încă o dată că doar împreună putem să transformăm economia românească într-o economie adaptată la viitorul economic european”, a transmis ministrul Florin Spătaru.

Cererile de finanţare, însoţite de documentele aferente conform Ghidului solicitantului, se transmit la Registratura Ministerului Economiei.

Ministerul menţionează că orice solicitări pentru eventuale clarificări suplimentare referitoare la prevederile acestei scheme de ajutor de minimis pot fi transmise la adresa de e-mail: economie.circulara@economie.gov.ro.

Sesiunea are o durată de 30 zile lucrătoare şi este cuprinsă în perioada 19 decembrie 2022 – 31 ianuarie 2023.