Ministerul Economiei renegociază contractele din energie cu „băieţii deştepţi”

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Bookfest, că, în prezent, la Ministerul Economiei se renegociază contractele din energie cu "băieţii deştepţi" şi că aşteaptă rezultatele în acest caz.  
Economica.net - D, 03 iun. 2012, 13:08
Ministerul Economiei renegociază contractele din energie cu

„Aştept rezultatele şi aştept şi care sunt consecinţele rezilierii, pentru că din punctul meu de vedere, prima măsură ar fi rezilierea, dar sunt jurist şi nu vreau să mă trezesc la anul, când o să fiu tot eu la guvernare, că plătesc nişte despăgubiri pentru greşelile făcute anul acesta”, a spus Ponta, după ce a participat la lansarea cărţii „Despre China” de Henry Kissinger, în traducerea lui Paul Dobrescu. 

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, arăta, la jumătatea lunii mai, că unul dintre rezultatele renegocierii contractelor bilaterale din energie este eliminarea preţului fix din contractele Hidroelectrica iar noul preţ va fi stabilit la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat prin mecanisme de corecţie. 

”Am reuşit să eliminăm preţul fix din contracte şi să avem preţ stabilit la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat prin mecanisme de corecţie. Un alt succes este că Fondul Proprietatea, acţionar în cadrul Hidroelectrica, a revenit în echipa de negociere, a semnat documentele. Ştim că poziţia FP la negocierile anterioare a fost că nu e de acord cu un preţ fix”, a afirmat Daniel Chiţoiu, în 18 mai. 

Ministrul Economiei a adăugat că pierderile în urma derulării contractelor cu ”băieţii deştepţi” se ridică la peste un miliard de euro şi că niciun contract nu a fost reziliat. 

De asemenea, ministrul Economiei a spus că aceste contracte bilaterale vor fi transparentizate. 

Comisia Europeană a anunţat, în aprilie, iniţierea a cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica, producătorul român de hidroenergie controlat de stat, a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi de energie electrică, clienţi industriali şi producători de energie electrică. 

Contractele încheiate de Hidroelectrica sunt investigate, în prezent, atât de Comisia Europeană, din punct de vedere al unui posibil ajutor de stat, cât şi de Consiliul Concurenţei pentru posibile practici anticoncurenţiale prin blocarea accesului pe piaţa de energie electrică. 

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a declarat, recent, că încurajează autorităţile să ia măsuri ferme în privinţa celor care nu renegociază contractele bilaterale cu Hidroelectrica

 

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...