Ministerul Economiei: România şi Ungaria au strategii comune în transportul de mărfuri fluvial şi feroviar
‘Comisia interguvernamentală joacă un rol foarte important în ansamblul relaţiilor bilaterale ale ambelor părţi, un rol pe care noi ne propunem să îl stabilizăm şi să-i dăm noi valenţe. Dialogul a fost constructiv, va aduce noi dezvoltări la stadiul relaţiilor bilaterale. Dezvoltarea relaţiilor dintre mediul de afaceri din cele două ţări va fi marcată prin deschiderea unei camere de comerţ româno-maghiare la Budapesta. În domeniul transporturilor, avem un plan comun pentru dezvoltarea unor strategii comune. Am apreciat asentimentul părţii ungare pentru un plan de dezvoltare a transportul de mărfuri preponderent fluvial şi feroviar în spiritul reducerii amprentei de carbon. Vom dezvolta şi proiecte comune în domeniul energetic, în spiritul siguranţei energetice pentru ambele ţări’, a spus Vlad Vasiliu.
Lucrările celei de a VII-a sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale de cooperare economică România – Ungaria s-au încheiat prin semnarea unui protocol prin care au fost stabilite principiile şi direcţiile viitoare de acţiune.
Protocolul a fost semnat de copreşedinţii Comisiei Mixte, Vlad Vasiliu, secretar de stat pentru comerţ exterior în Ministerul român al Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, şi Magyar Levente, secretar de stat pentru diplomaţie economică în Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului.
Comisia Mixtă a fost precedată de reuniuni ale experţilor din ambele ţări, în cadrul cărora s-au analizat stadiul cooperării şi au fost convenite proiecte noi în domenii de interes comun, precum industrie, întreprinderi mici şi mijlocii, camere de comerţ, investiţii străine, transporturi şi infrastructură de transport, agricultură, protecţia mediului, sănătate, energie, tehnologia informaţiei, cooperare ştiinţifică şi tehnică, turism, cooperare interregională, sectorul bancar şi asigurarea exporturilor şi proprietate intelectuală.
Ungaria este al treilea partener comercial al României, cu schimburi bilaterale care s-au apropiat de 8 miliarde euro în anul 2015 (aproximativ 3 miliarde euro exporturi şi 5 miliarde euro importuri). În România sunt înregistrate 13.000 de societăţi comerciale cu capital ungar, însumând aproximativ 840 de milioane de euro, iar în Ungaria funcţionează 7.300 de companii cu capital românesc, respectiv 160 de milioane de euro.