Ministerul Economiei: S-a reuşit, în premieră după 1989, redeschiderea activităţii miniere la un obiectiv închis şi ecologizat

Ministerul Economiei a anunţat miercuri că s-a reuşit, în premieră după 1989, redeschiderea activităţii miniere la un obiectiv închis şi ecologizat, galeriile aferente permietrului Jolotca, pentru minereuri rare, disperse şi minereu polimetalic, potrivit News.ro. 
Economica.net - mie, 12 iun. 2019, 16:56
Ministerul Economiei: S-a reuşit, în premieră după 1989, redeschiderea activităţii miniere la un obiectiv închis şi ecologizat

„În urma unui contract de servicii geologice şi servicii miniere încheiat între Radioactiv Mineral Măgurele, companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, şi societatea care deţine licenţa de explorare aferentă perimetrului Jolotca, pentru minereuri rare şi disperse şi minereu polimetalic, au fost redeschise, până în prezent, trei din cele şase galerii cuprinse în program”, arată un comunicat emis miercuri de minister.

În acest moment se lucrează la eliberarea celorlalte 3 galerii, execuţia fiind îngreunată de condiţiile meteorologice.

“Prin reuşita celor de la Radioactiv Mineral Măgurele avem o premieră în istoria de după 1989: reuşim să şi redeschidem o activitate minieră, nu doar să o închidem. România deţine resurse importante de metale rare, disperse, critice. Aceste substanţe sunt exact elementele care, prin absenţă, încetinesc economia mondială. Realizarea unor capacităţi de producţie pentru prepararea acestor substanţe crează României o poziţie deosebit de importantă în cadrul economiei europene şi chiar a celei mondiale”, a declarat Niculae Bădălău, ministrul Economiei, potrivit News.ro.

Compania a solicitat sprijin formal şi informal pentru intrarea în Alianţa Europeană a Bateriilor.

„Astfel, se pot dezvolta proiecte naţionale majore precum construirea unei fabrici de baterii în ţara noastră, investiţie majoră, de minimum 50 de milioane de euro, ce va reconfigura economia României, având un impact decisiv în dezvoltarea industriilor avansate, precum şi construirea, de către Radioactiv Mineral Măgurele, cu fonduri atrase, a unui laborator pentru resurse minerale autorizat internaţional, ce va deservi comercial toate proiectele regionale. Acest laborator poate să reprezinte centrul proiectelor miniere româneşti. Este o renaştere importantă pentru o companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, care poate să se afle în centrul exploatărilor miniere din ţară pentru resurse cu atractivitate economică majoră”, a declarat ministrul Economiei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...