Ministerul Economiei: Schimburile comerciale dintre România şi China au ajuns la 2,1 miliarde dolari, în primele 7 luni
În acest context, ministerul de resort precizează că ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, conduce în China, în perioada 19-24 octombrie a.c., o delegaţie ce efectuează o vizită de lucru cu scopul promovării investiţiilor şi care participă la reuniunea organizată de Ambasada României din Beijing, în data de 21 octombrie, dar şi la seminarul de afaceri dedicat României, organizat în data de 23 octombrie în cadrul China Overseas Investment Fair-COIFAIR.
Conform Registrului Vamal din China, în primele 7 luni din 2015, valoarea schimburilor a fost de 2,57 miliarde de dolari, importul din România fiind de 770,95 milioane dolari, iar exporturile din China au atins 1,80 miliarde de dolari.
Pe de altă parte, statistica românească relevă faptul că, în intervalul ianuarie – iulie, schimburile bilaterale au fost de 2,1 miliarde dolari, din care exportul românesc a fost de 355,9 milioane dolari.
La finele lunii august 2015, potrivit Oficiului Naţional al Registrului de Comerţ /ONRC/, erau înregistrate în România 11.753 de companii cu participare chineză la capital, valoarea capitalului investit direct fiind de 402,3 milioane dolari.
China ocupă, în prezent, locul 18 în clasamentul investitorilor străini în România şi deţine 0,74% din capitalul total investit.
Din delegaţia României fac parte: Costin Mihalache – secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului României, Florin Vodiţă – secretar de stat în MECT, Daniel Botănoiu – secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dumitru Băiculescu – preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Petre Nicolescu – preşedintele Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, Nicolae Minea – preşedintele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri şi ai companiilor CN Transelectrica SA, S.N. a Apelor Minerale, SC Palace Dumbrava SRL,, S.C. Cuprumin SA şi CNCF CFR SA.