Ministerul Economiei vrea să renunţe la administrarea specială în cazul societăţilor aflate în perioada privatizării

Ministerul Economiei vrea să modifice Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, prin care să renunţe la administrarea specială în cazul societăţilor la care statul deţine un pachet majoritar de acţiuni şi la filialele acestora aflate în perioada preliminară privatizării, arată un proiect de act normativ publicat în dezbatere pe site-ul ministerului, potrivit News.ro.
Economica.net - sâm, 10 aug. 2019, 10:09
Ministerul Economiei vrea să renunţe la administrarea specială în cazul societăţilor aflate în perioada privatizării

„Proiectul are în vedere abrogarea dispoziţiilor privind administrarea specială, astfel încât nu se va putea institui pentru viitor această procedură”, arată nota de fundamentare a proiectului consultat de News.ro.

Scopul proiectulului de act normativ este îmbunătăţirea mediului concurenţial prin abrogarea prevederilor legate de administrarea specială pe perioada privatizării, spun autorii documentului.

Prezentul proiect de lege pune în aplicare angajamente luate de statul român faţă de DG Comp a Uniunii Europene care monitorizează aplicarea regulilor de ajutor de stat şi asigurarea unei concurenţe loiale între operatorii economici care acţionează pe aceeaşi piaţă în cadrul pieţei globale a Uniunii Europene.

De asemenea, între modificările aduse, se specifică şi că la societăţile la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine un pachet majoritar de acţiuni şi la filialele acestora, unde este deja instituită procedura administrării speciale şi cea de supraveghere financiară, această procedură poate fi menţinută pentru o perioadă de maximum un an, de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Te-ar mai putea interesa și
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA,......
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire ...
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...