Ministerul Educației va suplimenta fondurile pentru subvenția la cămine și cantine

Economica.net
27 09. 2013
bani_euro_72654500_89097500

Cele două decizii au fost luate în urma negocierilor dintre Uniunea Studenților din România (USR) și ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.

„Ca urmare a propunerii USR, ministerul a agreat creșterea cu 6% a fondului destinat subvenției cămine-cantine și ca distribuirea fondului să se facă în funcție de numărul de locuri de cazare puse la dispoziția studenților de către universități. Această nouă viziune apare ca o soluție după ce, ani la rând, fondurile au fost distribuite aleatoriu, ținând cont de conjuncturile de moment”, au afirmat reprezentanții USR, conform unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

USR precizează că reprezentantul ministerului a fost de acord cu formula de dialog structurat cu studenții propusă de USR, iar în luna noiembrie va avea loc prima ediție a Forumului Studenților Reprezentanți din România, evenimentul reunind reprezentanții studenților din Consiliile de Administrație și Senatele universităților, reprezentanți ai federațiilor studențești, dar și reprezentanți ai conducerii universităților și ai Ministerului Educației Naționale.

Potrivit sursei citate, studenții care fac voluntariat în cadrul universităților vor beneficia de acordarea de credite transferabile ca urmare a urgentării implementării art. 203, alin. 9 din Legea Educației Naționale.

„Astfel, ministrul s-a angajat să comunice universităților această prioritate și să ofere suport în redactarea metodologiilor. Colegii noștri studenți din întreaga țară care învață în altă localitate decât cea de domiciliu au adeseori probleme în accesarea serviciilor pentru sănătate. Am agreat de asemenea să crească numărul spațiilor puse la dispoziție de universități pentru cabinete medicale și să fie populate de noi cadre medicale specializate, alese prin concurs, care să ofere servicii de specialitate destinate studenților”, susține USR.