Ministerul Educaţiei, buget de peste 8,5 miliarde lei pentru 2013, cu 6,59% în plus faţă de 2012
Astfel, potrivit proiectului, Ministerul Educaţiei ar urma să primească 8.501.390.000 lei, ceea ce înseamnă cu 6,59 la sută mai mult faţă de faţă de execuţia bugetară din 2012, care a fost 7.975.526.000 de lei.
Cheltuielile de personal înregistrează, potivit proiectului, o creştere de 4,19 la sută în 2013, ajungând la 1,123 miliarde lei. În 2012, cheltuilile de personal au fost de 1.078.381.000 lei.
O creştere semnificativă faţă de sumele cheltuite în 2012 apare la fondul aferent plăţii cu ora, care este mai mare cu 20,18 la sută în 2013, ajungând la 20.739.000 lei, faţă de 17.257.000 lei anul trecut. În schimb, indemnizaţiile de detaşare scad cu 21,05 la sută.
În acelaşi proiect se estimează că bugetul MEN ar putea fi în 2014 de 8,44 miliarde lei, în 2015 – de 8,54 miliarde lei, pentru ca în 2016 să scadă la 8,307 miliarde lei.