Ministerul Energiei a lansat în consultare publică documentele privind schema de ajutor de stat pentru eficiență energetică în domeniul industrial

Ministerul Energiei a lansat miercuri spre consultare publică documentele aferente apelului competitiv – Sprijinirea investiţiilor în modernizare, monitorizarea și eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienței energetice în sectorul industrial, Măsura de investiții 5, Componenta C.6 Energie, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), informează instituția prin intermediul unui comunicat.
Ion Dobreanu - mie, 22 iun. 2022, 17:35
Ministerul Energiei a lansat în consultare publică documentele privind schema de ajutor de stat pentru eficiență energetică în domeniul industrial

Este vorba despre:

1. Schemă de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în modernizarea, monitorizarea și eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienței energetice în sectorul industrial, precum și anexele aferente

2. Ghidul specific privind sprijinirea investiţiilor în modernizare, monitorizarea și eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienței energetice în sectorul industrial, precum și anexele aferente

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe pagina electronica a Ministerului Energiei.

Persoanele sau entitățile interesate vor putea formula observații și propuneri, care vor fi transmise la adresa de e-mail: [email protected].

Prin realizarea proiectelor finanțabile în cadrul acestei scheme de ajutor se urmăreşte implementarea unui număr de minim 50 de proiecte destinate creșterii eficienței energetice a industriei care să determine o economie de energie de cel putin 30% în cadrul activității economice a întreprinderilor beneficiare.

Dată și oră începere depunere de proiecte: 30 iunie 2022, ora 10.00
Dată şi oră închidere depunere de proiecte: 31 august 2022, ora 17.00

În situația în care, la finalul primului apel competitiv, au rămas fonduri neutilizate, Ministerul Energiei va deschide o nouă sesiune de înscriere.

Cui se adresează schema?

Schema de ajutor de stat bazată pe procedura apelului competitiv se adresează operatorilor economici care sunt constituiți în conformitate cu legislaţia în domeniu, respectând condiția înregistrării la ONRC în România, și care au depus la Ministerul Energiei cererea de finanțare în cadrul procedurii apelului competitiv pentru acordarea ajutorului de stat pentru un proiect implementat în România.

Potenţialii beneficiari pot fi operatorii economici deja existenți – microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, dar și întreprinderi mari, entități cu personalitate juridică constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și Legii nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările si completările ulterioare.

Valoarea ajutorului de stat solicitat din prezenta schemă să nu depăşească echivalentul în lei a 1.200.000 euro/proiect de investiții.

Prezenta schemă se aplică de la data intrării în vigoare și până la data de 31 decembrie 2025.

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei al sumei de 62.000.000 euro, reprezentând fonduri europene nerambursabile asigurate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C6. Energie.

Sura foto: Facebook/MinisterulEnergiei

 

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, cu reformarea administraţiei publice, a luat la ţintă Rezerva......
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf ...
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată până în 2028
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată ...
Programul de guvernare propus de către PSD - PNL - minorități vizează finalizarea până la sfârșitul anului 2028 a ...
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Thermoilektriki Komotinis, o centrală electrică de ultimă generație cu ciclu combinat de gaze cu o capacitate de 877 ...