Ministerul Energiei ar putea prelungi cu două luni mandatele pentru patru administratori provizorii ai Romgaz

Acţionarii producătorului de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, vor să prelungească mandatele de administrator provizoriu, pe o perioadă de două luni de la data expirării lor, pentru Gabriel Gheorghe Gheorghe, Bogdan-Nicolae Stan, Alexandru Chirilă şi Virgil Metea, subliectul aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei AGA ce va avea loc pe 7 septembrie, anunţă News.ro.
Economica.net - joi, 03 aug. 2017, 13:46
Ministerul Energiei ar putea prelungi cu două luni mandatele pentru patru administratori provizorii ai Romgaz

De asemenea, în aceeaşi şedinţă va fi ales un administrator al Romgaz pentru un mandat valabil până la data de 31 decembrie 2017, pe postul care va deveni vacant în cadrul Consiliului de Administraţie, începând cu data de 11 august 2017, ca urmare a renunţării lui Sebastian Gabriel Tcaciuc la mandatul de administrator, potrivit News.ro.

Sebastian – Gabriel Tcaciuc a renunţat luna trecută la mandatul de administrator al societăţii. Tcaciuc preluase atribuţiile de preşedinte al boardului în luna mai a acestui an, când îl înlocuia în funcţie pe Dumitru Chisăliţă.

Romgaz a realizat în primul trimestru al acestui an un profit net de 565,8 milioane lei (125,7 milioane euro), cu 16% mai mare faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE).

Acţionar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

Romgaz are în prezent o valoare de piaţă de 10,9 miliarde lei (2,4 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soalta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soalta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...