Ministerul Energiei are de încasat dividende pentru 2014 de 1,6 miliarde lei de la companiile la care este acţionar

Ministerul Energiei are de încasat dividende aferente exerciţiului financiar încheiat la 31 decembrie 2014 în sumă de peste 1,606 miliarde de lei de la companiile la care este acţionar, în creştere cu 8,47 faţă de cele pe care le avea de încasat pentru 2013, potrivit unui raport al ministerului, citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 05 iun. 2015, 13:36
Ministerul Energiei are de încasat dividende pentru 2014 de 1,6 miliarde lei de la companiile la care este acţionar

„Totalul dividendelor repartizate de operatorii economici la care Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii deţine calitatea de acţionar, corespunzător exerciţiului financiar încheiat la 31.12.2014, este de 2.843.517.150 lei. Totalul dividendelor cuvenite Statului Român reprezentat prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, corespunzător exerciţiului financiar încheiat la 31 decembrie 2014 este de 1.606.016.073 lei”, se spune în raportul privind evoluţia şi performanţa activităţii regiilor autonome şi societăţilor la care Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri deţine calitatea de autoritate publică tutelară pentru anul 2014.

Corespunzător aceloraşi operatori economici, dividendele cuvenite statului român la data de 31 decembrie 2012, au fost de 1.344.146.527,94 lei, iar la data de 31 decembrie 2013, au fost de 1.480.547.505 lei.

Potrivit datelor din raport, statul avea de încasat cel mai mult de la Romgaz – 849.942.702 lei, Hidroelectrica – 326.682.197 lei, OMV Petrom – 130.935.777 lei, Electrica – 119.361.935 lei.

Potrivit raportului, capitalul social deţinut de MEIMMMA, la data de 31 decembrie 2014, la operatorii economici din portofoliul administrat de MEIMMMA, structurat pe sectoare de activitate, era de peste 11,356 miliarde lei în sectorul Energie, având o pondere de 73,57%, de 3,701 miliarde lei în sectorul petrol şi gaze (pondere de 23,98%) şi de circa 379,54 milioane de lei în sectorul de resurse energetice, pondere de 2,45%.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...