Ministerul Energiei aşteaptă o ofertă clară din partea Fondului Proprietatea pentru acţiunile Hidroelectrica

Economica.net
08 09. 2017
hidro_876543_65894200

‘Este prematur să comentăm opţiunea avansată de Fondul Proprietatea în legătură cu participaţia pe care o deţine la Hidroelectrica. Aşa cum menţionează chiar acţionarul minoritar al Hidroelectrica, analiza privind vânzarea acţiunilor este într-o fază preliminară. Aşteptăm să vedem o ofertă clară din partea acţionarului minoritar al Hidroelectrica, pentru a ne putea formula un răspuns’, a declarat ministrul de resort, Toma Petcu.

Pe de altă parte, reprezentanţii Fondului au precizat, pentru AGERPRES, că ministerul nu are drept de preempţiune pentru pachetul de acţiuni de 20%, astfel că Fondul poate vinde oricui această participaţie.

Lipsa de progres privind listarea propusă a Hidroelectrica a dus la analizarea opţiunilor strategice privind participaţia Fondului Proprietatea la compania energetică, a anunţat, vineri, Johan Meyer, co-CEO şi co-manager de Portofoliu al FP, într-o declaraţie remisă AGERPRES.

‘Am decis să evaluăm opţiunile strategice pentru participaţia noastră la Hidroelectrica, din cauza lipsei de progres privind listarea propusă a companiei, în ciuda condiţiilor favorabile de piaţă şi a interesului semnificativ manifestat de investitori. În plus, în opinia noastră, o bază mai largă de acţionari, pe lângă Fondul Proprietatea, va continua să consolideze guvernanţa corporativă adecvată şi să monitorizeze în permanenţă nivelul de transparenţă şi responsabilizare a conducerii pentru performanţa generală a companiei. Fondul Proprietatea îşi va păstra poziţia fermă împotriva oricăror acţiuni care ameninţă să distrugă valoarea companiei”, a spus Meyer.

El susţine că strategia preferată de Fond este listarea Hidroelectrica, iar cele două procese pot fi combinate în scopul maximizării valorii companiei pentru acţionarii FP.

Fondul Proprietatea analizează vânzarea participaţiei sale la Hidroelectrica, la care deţine în prezent 19,94%, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

”Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom Sucursala Bucureşti, în calitate de Administrator de Investiţii al Fondul Proprietatea, doreşte să informeze acţionarii că, în conformitate cu angajamentul său continuu de a creşte valoarea pentru acţionari şi de a creşte lichiditatea activelor din portofoliul Fondului, Fondul analizează strategic opţiunile sale privind participaţia pe care o deţine în SPEEH Hidroelectrica. Fondul deţine în prezent 19,94% din capitalul social subscris al societăţii (reprezentând 32,01% din VAN-ul Fondului la 30 iunie 2017)”, se arată în document.

Conform sursei citate, analiza este în faza preliminară şi nu există calendar definit în ceea ce priveşte luarea unei decizii.

”Anunţuri ulterioare vor fi făcute la momentul la care va fi necesar. Cu toate acestea, trebuie menţionat că Citigroup Global Markets Limited şi UBS Limited au fost desemnaţi în calitate de consultanţi financiari în legătura cu tranzacţia preconizată”, menţionează sursa citată.