Ministerul Energiei: Forma de acţionariat a Rompetrol Rafinare rămâne aceeaşi

Forma de acţionariat a Rompetrol Rafinare va rămâne aceeaşi, în cazul în care statul kazah vinde pachetul majoritar al KMG International (fosta Rompetrol Grup), potrivit unei declaraţii a Ministrului Energiei, Victor Grigorescu, remisă, marţi, Agerpres.
Economica.net - mar, 15 dec. 2015, 15:50
Ministerul Energiei: Forma de acţionariat a Rompetrol Rafinare rămâne aceeaşi

Declaraţia ministrului vine ca urmare a anunţului făcut astăzi de KMGI, potrivit căruia China Energy Company Limited şi-a exprimat intenţia de a prelua o parte din acţiunile deţinute de KazMunaiGaz (KMG) la KMGI (fostul Rompetrol Grup) şi a transmis o ofertă în acest sens.

‘Decizia de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni din compania KMG International aparţine strict statului kazah. Din datele deţinute până în acest moment, în cazul unei astfel de preluări, forma de acţionariat a societăţii Rompetrol Rafinare rămâne neschimbată. Ministerul Energiei urmăreşte cu mare atenţie îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate de KMG Internaţional, în raport cu statul român’, a declarat Victor Grigorescu.

Statul român deţine, prin intermediul Ministerului Energiei, un pachet de 44,7% din Rompetrol Rafinare, cel mai important activ al grupului KMGI.

‘KMG International salută încheierea astăzi (marţi – n.r.) la Beijing a memorandumului de înţelegere între compania naţională KazMunayGas Kazahstan şi CEFC China Energy Company Limited pentru crearea şi dezvoltarea la nivel internaţional a unui parteneriat strategic în sectorul de petrol şi gaze. Activele şi operaţiunile deţinute şi derulate de KMG International (KMGI) în Europa şi în regiunea Marii Negre vor stă la baza acestei platforme de dezvoltare, care va urmări atât creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale KMG şi ale subsidiarelor sale din afară Kazakhstanului, cât şi extinderea la nivel internaţional a activităţilor şi operaţiunilor de profil derulate de compania CEFC’, se arată într-un comunicat al KMGI.

În cadrul acestui memorandum, CEFC şi-a exprimat intenţia de a prelua o parte din acţiunile deţinute de KMG în cadrul KMGI şi, în acest sens, a transmis către unicul acţionar – KMG o propunere de preluare, mai spun oficialii companiei.

‘KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de ţiţei pe termen lung către subsidiarele KMGI pentru susţinerea şi extinderea operaţiunilor de profil ale acestora în Europa. Parteneriatul strategic va aduce beneficii companiilor KMG, CEFC şi KMG International şi va stabili cadrul necesar pentru viitoare proiecte comune şi va contribui la creşterea economică şi socială a zonelor în care acestea vor fi implementate, inclusiv în România’, se menţionează în comunicat.

Compania privată chineză China Energy Company (CEFC) a anunţat marţi, printr-un un comunicat, preluarea unei participaţii de 51% la KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group, în cadrul unui pachet mai mare de acorduri în valoare totală de 4 miliarde de dolari semnate duminică şi luni la Beijing de China şi Kazahstan, în industriile petrolului şi gazelor, telecomunicaţii şi energie nucleară, informează Reuters.

Potrivit surselor citate de Reuters, valoarea tranzacţiei se situează undeva între 500 de milioane şi un miliard de dolari. Sursele au mai adăugat că GEFC vrea să investească ‘miliarde de dolari’ pentru a extinde reţeaua de distribuţie a KMG International până la peste 3.000 de benzinării, de la aproape 1.000 în prezent.

O parte din finanţare va proveni de la fondul chinez de dezvoltare a infrastructurii ‘Drumul Mătăsii’, în valoare de 40 de miliarde de dolari. ‘Kazahstanul are rezerve semnificative de petrol şi gaze naturale şi a fost un vecin bun al Chinei. Acordul corespunde strategiei guvernamentale ‘O centură, Un drum’, a adăugat sursa.

Grupul kazah KazMunayGas este proprietarul KMG International, companie care desfăşoară operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 15 ţări. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone/an, Vega Ploieşti – cea mai veche unitate de profil în funcţiune (1905), dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL, 7 depozite.

KazMunayGas, un conglomerat cu 80.000 de angajaţi, care este responsabil pentru 27% din producţia de petrol a Kazahstanului, este în căutare de noi surse de finanţare în condiţiile în care scăderea preţului petrolului i-a îngreunat rambursarea datoriilor.

În luna august 2007, KazMunayGas (companie petrolieră controlată de statul kazah) a semnat un acord de achiziţie de acţiuni cu Rompetrol Holding SA (Elveţia) pentru 75% din titlurile companiei olandeze The Rompetrol Group. Ulterior, omul de afaceri Dinu Patriciu, fostul proprietar al Rompetrol, a vândut participaţia de 25% pe care o mai deţinea la Rompetrol Group către compania KazMunayGas /KMG/, care a ajuns să controleze în totalitate grupul Rompetrol.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...