Guvernul a mandat Ministerul Energiei să voteze înfiinţarea firmei care va realiza grupul de 600 MW de la Rovinari

Guvernul a mandatat Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, în şedinţa de miercuri a Executivului, să exercite dreptul de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Complexul Energetic Oltenia (CEO), în vederea constituirii companiei care va implementa proiectul de construcţie a unui nou grup energetic de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari, din cadrul CEO, potriivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 02 sept. 2015, 14:19
Guvernul a mandat Ministerul Energiei să voteze înfiinţarea firmei care va realiza grupul de 600 MW de la Rovinari

‘Proiectul, de tip ‘Green/Brown Field’, va fi realizat de o societate cu capital mixt la care vor participa China Huadian Engineering Co. Ltd. (CHEC), cu un aport iniţial, în numerar, de cel puţin 30% din totalul capitalului social necesar realizării investiţiei şi cu asigurarea ulterioară a finanţării, şi Complexul Energetic Oltenia (CEO), cu aport în natură (terenuri şi construcţii). Valoarea totală a proiectului, estimată prin studiul de fezabilitate, este de 847,639 milioane euro, cu o perioadă de recuperare a investiţiei de aproximativ 12 ani şi o durată de viaţă de 30 de ani, punerea în funcţiune fiind prevăzută pentru anul 2019′, se spune într-un comunicat al Guvernului.

Implementarea proiectului, care va utiliza drept combustibil de bază lignitul de la carierele Roşia, Tismana şi Pinoasa, ce aparţin CEO, va aduce avantaje substanţiale Complexului Energetic Oltenia, dar şi economiei româneşti, în general.

Printre avantajele aduse de proiect se numără faptul că acesta reprezintă o investiţie de aproape un miliard de euro, în condiţiile în care, de 25 de ani, nu s-au făcut investiţii majore în sistemul termo-energetic din România, asigurarea, din ţară, a unei părţi din echipamentele şi materialele necesare în construcţia şi exploatarea noii centrale, asigurarea forţei de muncă pe perioada implementării proiectului (circa 4.000 de locuri de muncă), vânzarea, către noul grup energetic, a unei cantităţi de lignit de 4,6 milioane tone anual, ceea ce înseamnă securizarea a 3.000 de locuri de muncă şi crearea a 1.800 de noi locuri de muncă, asigurarea, contra cost, a serviciilor de întreţinere şi reparaţii cu personalul CEO, asigurarea stabilităţii şi securităţii sistemului energetic românesc.

Te-ar mai putea interesa și
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA,......
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire ...
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...