Ministerul Energiei, nemulţumit de actualii membri din consiliile de supraveghere şi de CA ale Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz

Economica.net
12 04. 2017
734cc29d5cba24ca10c9e41c31f549demaxim_22418600

Ministerul Energiei vine astfel cu precizări în urma controversatelor iscate în jurul propunerilor pentru conducerea producătorilor de energie Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, potrivit News.ro.

„Considerăm că un demers mult mai corect ar fi acela de analiză retrospectivă a performanţelor vechilor membrii din aceste structuri de conducere pentru a vedea în ce măsură prelungirea mandatelor acestora ar fi fost sau nu o soluţie optima pentru companii. Ministerul Energiei a făcut această analiză iar datele fundamentează neprelungirea mandatelor actualilor membri”, arată un comunicat emis miercuri de Ministerul Energiei.

De asemenea, pentru ocuparea de poziţii în numele statului român în consiliile de supraveghere şi de administraţie ale companiilor Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, toate propunerile Ministerului Energiei sunt provizorii, pentru o perioadă de patru luni, timp în care ministerul va pregăti şi va demara procedurile de recrutare pe baza OUG 109/2011 a unor noi membri cu mandate pline, de patru ani.

„Totodată, înainte de a expune, rând pe rând, motivele care stau la baza propunerilor, vrem să subliniem că demersul de decredibilizare a persoanelor nominalizate, înainte ca acestea să îşi preia mandatul şi să îşi dovedească în indicatori de rezultat expertiza, poate induce percepţii total greşite publicului larg”, arată comunicatul.

Conducerea Ministerului Energiei se arată nemulţumită şi de reprezentanţii statului în consiliul de supraveghere al Hidroelectrica. Compania a investit doar 42% din suma avută la dispoziţie anul trecut.

Astfel, în ceea ce priveşte Hidroelectrica, din datele furnizate de conducerea companiei, rezultă că bugetul alocat investiţiilor pentru anul 2016 a fost de 637,4 milioane de lei. Aceste fonduri ar fi trebuit direcţionate pe trei segmente: pentru investiţiile aflate în derulare, pentru investiţii noi şi pentru modernizări şi retehnologizări.

„Pentru investiţiile aflate în derulare compania a investit doar 42% din suma avută la dispoziţie anul trecut (345,4 milioane buget alocat/ 144,7 milioane de lei buget investit), în timp ce, pentru investiţiile noi, deciziile au condus la alocări de capital de doar 3% din bugetul pe 2016 (41,5 milioane lei buget alocat/ 1 milion de lei buget investit)”, informează comunicatul.

Cât priveşte modernizările şi retehnologizările companiei, planul pe 2016 prevedea investiţii totale de 250,4 milioane de lei, în timp ce la finalul anului trecut, bugetul consumat a fost de doar 32,4 milioane de lei, adică 13% rată de realizare investiţională.

„Ca atare, ţinând cont de aceste date, prelungirea mandatului acestor reprezentanţi ai statului în consiliul de supraveghere ar fi fost un act managerial de natură să întreţină o eficienţă scăzută şi un ritm de lucru în defavoarea companiei”, adaugă oficialii Ministerului Energiei.

Aceştia amintesc totodată că procesul de recrutare demarat anul trecut a fost contestat de mai mulţi candidaţi, inclusiv de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar, subliniindu-se posibile conflicte de interese şi nereguli în derularea procedurii de selecţie a membrilor în consiliului de supraveghere al companiei.

„Ca atare, selecţia unor specialişti din lista furnizată de compania de recrutare nu poate fi posibilă în condiţiile suspiciunilor privind corectitudinea concursului în toate etapele sale. De aceea, în prezent corpul de control al ministrului verifică legalitatea procesului de selecţie iniţiat anul trecut pentru a stabili dacă procedura trebuie reluată”, mai precizează reprezentanţii ministerului.

Cât priveşte situaţia Nuclearelectrica, discuţiile mediatice s-au axat pe numele a două persoane propuse să ocupe poziţii în consiliul de aministraţie, respectiv Daniela Lulache şi Bogdan Stănescu.

Ministerul Energiei arată iar că aceste două propuneri nu îi aparţin, ci au fost făcute de un acţionar minoritar al Nuclearelectrica.

De asemenea, la solicitarea Ministerului Energiei, corpul de control face verificări la Nuclearelectrica în contextual rezilierii contractului dintre SNN şi Compania Naţională a Uraniului, care ar fi vulnerabilizat ciclul nuclear integrat al României.

„Şi în cazul Nuclearelectrica există, inclusiv la nivelul acţionarilor minoritari, nemulţumiri legate de performanţa economică din ultimii ani a companiei, ceea ce nu încurajează prelungirea mandatului actualilor reprezentanţi din consiliul de administraţie”, mai arată comunicatul.

Şi în cazul Romgaz propunerile pentru consiliul de supraveghere sunt provizorii, tot pentru patru luni, arată instituţia.

„Un argument pentru schimbarea actualilor membri ai consiliului de supraveghere îl reprezintă atât investiţiile pe care le are în pregătire Romgaz, atât pe partea producerii de energie electrică pe bază de gaze naturale, cât şi pe partea de stocare a gazelor în perspectiva începerii exploatărilor în perimetrele din Marea Neagră”, adaugă oficialii Ministerului Energiei.

Aceştia mai spun că performanţa persoanelor propuse de Ministerul Energiei poate fi evaluată după asumarea mandatului şi nu înainte ca acesta să înceapă.

„Totodată, menţionăm că Ministerul Energiei va evalua atent activitatea tuturor acestor persoane, chiar şi în condiţiile unor mandate provizorii, şi va lua deciziile care se impun în funcţie de activitatea pe care aceştia o vor derulaa”, punctează ei.