Ministerul Energiei solicită date suplimentare de la Complexul Energetic Oltenia cu privire la strategia de dezvoltare

Ministerul Energiei solicită Complexului Energetic Oltenia să prezinte, în cadrul Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră programat pentru marţi, 19 aprilie, informaţii suplimentare cu privire la elementele de fundamentare a planului de acţiune în sectorul lignitului şi la măsurile necesare pentru a se atinge strategia de dezvoltare pe viitor, întrucât informaţiile prezentate până acum sunt incomplete, se arată într-un comunicat al Ministerului.
Economica.net - D, 17 apr. 2016, 13:45
Ministerul Energiei solicită date suplimentare de la Complexul Energetic Oltenia cu privire la strategia de dezvoltare

‘Conducerea ministerului Energiei s-a întâlnit astăzi (duminică – n.r.), în şedinţă, pentru a analiza evoluţia lucrărilor Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră. În cadrul întâlnirii au existat discuţii punctuale cu privire la evoluţia Complexului Energetic Oltenia, în condiţiile în care, în şedinţa de marţi, 12 aprilie, membrii Grupul de lucru Lignit din cadrul Comitetului, din care face parte şi conducerea CEO, au prezentat un raport sumar, incomplet. Membrii Comisiei nu au putut furniza informaţii complete cu privire la elementele de fundamentare a planului de acţiune în sectorul lignitului şi nici măsurile necesare pentru a se atinge strategia de dezvoltare pe viitor. În această situaţie, Ministerul Energiei aşteaptă din partea Complexului Energetic Oltenia să prezinte, în cadrul Comitetului de Coordonare de marţi, 19 aprilie, elementele care n-au fost prezentate până acum, deşi au fost solicitate în cadrul reuniunilor anterioare’, se menţionează în comunicat.

În plus, potrivit documentului, conducerea Ministerului aşteaptă finalizarea discuţiilor la nivelul conducerii CEO asupra planului de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi iniţierea unui dialog corect cu partenerii sociali, în procesul de implementare al acestui plan.

Totodată, reprezentanţii Ministerului avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă numirile pe criterii politice în funcţii conducere la CEO.

‘Conducerea ministerului doreşte să reamintească faptul că numirile pe posturile de conducere la nivelul CEO trebuie să ţină cont strict de criteriile de meritocraţie şi cade în sarcina conducerii să asigure buna desfăşurare, în termeni de transparenţă, acest proces. Implicarea Complexului Energetic Oltenia în orice joc cu tentă politică este de rău augur pentru siguranţa locurilor de muncă, dar şi pentru funcţionarea corectă a societăţii’, se subliniază în comunicat. .

De asemenea, conducerea Ministerului îi atrage atenţia directorului general interimar, Laurenţiu Ciobotărică, asupra faptului că are o responsabilitate directă în ceea ce priveşte buna administrare a societăţii.

‘Ca urmare a rapoartelor care vor fi prezentate, marţi, în cadrul Grupul de lucru Lignit din Comitetul de Coordonare pentru activitatea minieră, conducerea ministerului Energiei se va deplasa, miercuri, la sediul Complexului Energetic Oltenia, pentru o şedinţă cu managementul societăţii şi cu membrii Consiliului de Supraveghere’, se mai arată în comunicatul citat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și depus niciun denunț, ci doar a dat declarații cu privire la fapte
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și ...
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că nu a semnat şi nu a depus un denunţ în dosarul de corupţie ale unor funcţionari din ANAF şi solicită DNA o copie a "presupusului denunţ"....
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...
Viktor Orban, aflat la Băile Tușnad, declară că nu va vota noul buget pe șapte ani al UE, dacă Bruxelles-ul nu deblochează toate fondurile suspendate pentru Ungaria
Viktor Orban, aflat la Băile Tușnad, declară că nu va vota noul buget pe șapte ani al UE, dacă Bruxelles-ul nu deblochează ...
Guvernul Ungariei nu va sprijini noul buget pe şapte ani al Uniunii Europene dacă Bruxelles-ul nu deblochează toate fondurile ...
Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat
Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat sâmbătă că recunoaşterea statului Palestina înainte de înfiinţarea ...