Ministerul Energiei susţine demararea procedurilor de amendare a legii privind schema de suport pentru energia regenerabilă

Economica.net
19 10. 2015
eoliene_36807000_37327700_11308700

‘Unele măsuri ale schemei de suport pentru energia regenerabilă nu au produs efectele scontate pentru investitorii din acest domeniu. Am avut astăzi (luni – n.r.) o discuţie extrem de utilă cu reprezentanţii acestei industrii. Am decis ca de săptămâna viitoare să facem demersurile pentru înfiinţarea unui grup de lucru interministerial care să amendeze cadrul legislativ, având în vedere că vorbim de investiţii de 8 miliarde de euro realizate în producerea de energie regenerabilă. Orice lege este perfectibilă, important este să luăm măsurile care se impun pentru a regla ceea ce nu merge aşa cum ne-am dorit. Asigurarea unui mix energetic echilibrat este unul dintre pilonii care stau la baza elaborării Strategiei energetice naţionale, motiv pentru care ministerul Energiei acordă atenţie tuturor surselor de producere a energiei electrice’, a declarat Bogdan Badea.

La discuţii au participat peste 30 de reprezentanţi ai Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană, PATRES, RPIA şi ARmHE.

Tema dezbaterilor a fost reprezentată de o propunere venită din partea investitorilor cu privire la anumite modificări care ar trebui aduse schemei de suport în vederea asigurării unui echilibru rezonabil între producătorii de energie electrică din surse regenerabile şi consumatorii finali.

În acest context, partenerii de dialog au prezentat oficialului MEIMMMA şi două studii realizate de POYRY (Analiza sustenabilităţii industriei eoliene) şi E&Y (Situaţiile financiare şi performanţele sectorului energetic eolian din România), care au reprezentat o radiografie actualizată a situaţiei industriei din acest sector.

Bogdan Badea a transmis că ministerul va susţine demararea de proceduri pentru amendarea legii care vizează schema de suport pentru energia regenerabilă, din dorinţa de a exista un raport echilibrat între nevoia de susţinere a acestei industrii şi necesitatea unui impact sustenabil pentru consumatorii finali.

În vara acestui an, reprezentanţii asociaţiilor din sectorul energiei regenerabile arătau că menţinerea cotei de certificate verzi la un nivel foarte mic pentru al treilea an consecutiv reprezintă o lovitură de graţie pentru o mare parte dintre producătorii de energie din astfel de surse.

‘Într-un prim demers comun de salvare a producătorilor din sectorul regenerabilelor, cele cinci asociaţii ce reprezintă industria energiei regenerabile reclamă, la unison, noua cotă anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie. Această cotă care beneficiază de sistemul de promovare cu certificate verzi a fost stabilită de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, de 12,15% faţă de 17% cât era iniţial stabilit în Legea 220, în baza căreia toţi producătorii şi-au făcut planurile de afaceri. Menţinerea cotei la un nivel foarte mic pentru al treilea an la rând este lovitura de graţie pentru o mare parte dintre producătorii de energie din surse regenerabile’, se arăta într-un comunicat al asociaţiilor de profil datat 1 iulie 2015.