Ministerul Energiei va revizui până la 15 februarie documentele privind Strategia Energetică

Economica.net
15 01. 2016
energie_66844093_00315500_83256200

Strategia Energetică a României 2016-2035 a fost începută în 2014, când au fost publicate două documente preliminare: ‘Analiza stadiului actual’ şi ‘Obligaţii naţionale şi internaţionale’. Aceste documente sunt, în prezent, în proces de actualizare şi restructurare.

La secţiunea ‘Strategia Energetică a României: 2016-2035, cu perspectiva anului 2050’, reprezentanţii ministerului menţionează: ‘În prezent, are loc actualizarea şi restructurarea documentelor publicate în 2014, Analiza stadiului actual, respectiv Obligaţii naţionale şi internaţionale. Sunt incluse date oficiale actualizate şi sunt luate în consideraţie recentele evoluţii de ordin legislativ, politic şi tehnologic la nivel internaţional, european şi naţional. Termenul de publicare al documentelor revizuite este 15 februarie 2016’.

Termenul-limită estimativ de finalizare a întregului document privind Strategia Energetică a României este 15 septembrie 2016, mai precizează oficialii ministeriali.

‘Obiectivul este ca documentul final să fie supus dezbaterii parlamentare şi asumat de către Parlamentul României prin act normativ, astfel încât să-şi poată realiza funcţia de ancoră a legilor, reglementărilor şi politicilor din domeniul energiei’, se mai arată pe noul site.

Tot pe noul site se menţionează echipa care se ocupă de elaborarea strategiei, împărţită în trei organisme. Consiliul Director este format din 10 membri, printre care: ministrul Economiei, Costin Borc; ministrul Energiei, Victor Grigorescu; cei trei secretari de stat din Ministerul Energiei; Răzvan Nicolescu – consultant în cadrul Deloitte şi fost ministru, cel care a iniţiat revizuirea strategiei; Mihnea Constantinescu – ambasador cu însărcinări speciale de securitate energetică.

Consiliul Consultativ este format din 22 de persoane, printre care preşedintele ANRE, directori din companiile energetice, profesori universitari şi consultanţi. Echipa de proiect, compusă din 19 membri, este coordonată de Radu Dudău, consilier al ministrului Energiei şi este alcătuită de experţi din Ministerul Energiei.

Noul site al ministerului mai oferă informaţii despre conducerea instituţiei, organigrama, principiile de funcţionare, declaraţiile de avere, lista companiilor unde ministerul deţine participaţii majoritare şi minoritare.

S-au păstrat vechile informaţii privind transparenţa decizională, respectiv proiectele de acte normative iniţiate de minister. O noutate este publicarea pe site a agendei publice a ministrului, cu dată, oră şi locaţie.

Joi, premierul Dacian Cioloş şi ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-au întâlnit la sediul ministerului pentru a discuta aplicarea planurilor de măsuri sectoriale.

‘Am discutat în primul rând despre pregătirea şi, sper eu, finalizarea în cursul acestui an a strategiei energetice a României, o strategie la care a început deja să lucreze guvernul precedent. S-a ajuns la un anumit stadiu şi obiectivul ar fi să finalizăm această strategie, pentru ca România să poată să ştie cum stă, care sunt perspectivele pe care şi le pregăteşte şi să poată să participe activ la discuţiile pe care şi le pregăteşte, inclusiv la constituirea uniunii energetice la nivel european’, a afirmat Cioloş la finalul întâlnirii.

La rândul său, Grigorescu a declarat că există dorinţa de a finaliza strategia energetică la sfârşitul lunii septembrie.

‘Am discutat despre strategia energetică şi despre calendarul de lucru, despre dorinţa de a finaliza acest exerciţiu până la finele lunii septembrie, despre consultările publice care vor avea loc în perioada următoare. Am discutat despre siguranţa în aprovizionare, despre dorinţa şi eforturile pe care le depunem pentru a asigura energie, gaz natural şi agent termic în perioada acestei ierni, despre dorinţa de a nu mai ajunge iarna următoare în această situaţie, adică să finalizăm din timp toate pregătirile – stocuri de siguranţă şi alte elemente tehnice’ a precizat Grigorescu