Ministerul Energiei va veni săptămâna aceasta cu o formă finală a schemei de compensare pentru marii consumatori – Ciucă

Ministerul Energiei urmează să vină săptămâna aceasta cu o variantă finală a schemei de compensare şi pentru marii consumatori de energie, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
AGERPRES - J, 10 feb. 2022, 08:38
Ministerul Energiei va veni săptămâna aceasta cu o formă finală a schemei de compensare pentru marii consumatori - Ciucă

Ministerul Energiei urmează să vină săptămâna aceasta cu o variantă finală a schemei de compensare şi pentru marii consumatori de energie, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„Atât preţul la populaţie, cât şi preţul la IMM-uri a fost stabilit prin ordonanţa de guvern şi, totodată, am decis ca Ministerul Energiei să caute soluţii astfel încât şi consumatorii mari de energie, pentru că, trebuie să recunoaştem, sunt la fel de afectaţi ca toţi ceilalţi şi de la nivelul lor se produc efecte pe orizontală dacă ei îşi încetează sau îşi încetinesc activitatea şi, practic, efectele economice şi financiare sunt similare. Iar Ministerul Energiei urmează să vină cu o schemă de compensare şi pentru marii consumatori de energie. Când spun urmează, urmează săptămâna aceasta să avem o variantă finală pentru a putea să luăm o decizie”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la Antena 3.

El a adăugat că, în paralel, urmează să aibă loc o nouă reuniune a Comitetului interministerial pentru energie pentru a dezvolta un plan prin care să fie asigurate măsuri concrete de la 1 aprilie pentru gestionarea crizei provocată de creşterea facturilor la energie electrică şi gaze naturale.

„Este cât se poate de clar pentru toată lumea că, practic, prin aceste măsuri pe care le-am luat, nu am făcut nimic altceva decât să putem să câştigăm timp pentru ca, împreună cu toţi actorii din sistemul energetic, cu consumatorii, cu organizaţiile patronale şi sindicale, cum spuneam, să putem să constituim un comitet interministerial, comitet pe care l-am întrunit pentru prima dată săptămâna trecută, am avut o discuţie cu fiecare dintre dumnealor şi am reuşit să aflăm cât mai multe detalii de la fiecare în parte. La final, le-am solicitat să vină cu propuneri scrise şi fundamentate, care vor fi integrate la nivelul guvernului (…), urmând ca săptămâna viitoare să avem, din nou, o întâlnire şi, pe baza datelor centralizate şi a discuţiilor pe propunerile concrete de soluţii, să dezvoltăm o decizie, să dezvoltăm un plan, prin care să asigurăm măsuri concrete de la 1 aprilie”, a mai declarat Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...