Guvernul nu va mai acorda garanţii pentru Prima Casă, ci doar realocări, în iulie. Legea „Prima Casă” ar putea fi schimbată

14 06. 2016
bucuresti_46195200_08898500

“Doar 25%, maximum o treime (pentru cazurile în care un client a depus dosarul la mai multe bănci) din dosarele depuse de clienți la băncile participante au beneficiat de suplimentarea plafonului de garantare din programul Prima Casă cu 500 de milioane de lei. Foarte mulți oameni au plătit avansul, dat fiind faptul că banca a spus că persoana respectivă se califică pentru obținerea unui credit Prima Casă pentru acea locuință, motiv pentru care, punctual se nasc adevărate tragedii personale deoarece multe dintre aceste persoane nu își vor mai recupera avansurile deja achitate“, s-au plâns băncile la întâlnirea care a avut loc în 13 iunie între reprezentanții Ministerului Finanțelor, ai Fondului pentru Garanatarea IMM-urilor (FNGCIMM) și băncile participante la programul Prima Casă.

Răspunsul Finanțelor a fost unul destul de dur: “În HG pentru suplimentarea plafonului există un articol clar care spune că băncile dețin întreaga responsabilitate pentru dosarele pe care le primesc spre analiză. Dacă ele se încadrează sau nu în plafonul acordat de stat este treaba băncilor, așa cum tot treaba băncilor este să analizeze și bonitatea clientului.”

Va exista o realocare de fonduri. Cotizanți: Bancpost, Raiffeisen, Leumi

FNGCIMM a încercat să aplaneze lucrurile spunând că este posibilă o realocare de fonduri în luna iulie, așa cum unele bănci au promis clienților lor. “Avem o serie de bănci, care, din nu știm ce motiv, se tem să mai dea credite, şi au rămas cu ceva bani din plafonul pentru Prima Casă. Așa că putem lua de la Bancpost, Raiffeisen Bank, Leumi Bank și alte două trei bănci micuțe și redistribui la celelalte bănci la care plafoanele au fost epuizate iar dosarele aprobate așteaptă încă finanțarea”, au spus reprezenntanții FNGCIMM.

Ministerul Finanțelor a avut o poziție ambiguă spunând că, “programul Prima Casă așa cum arată el în momentul actual și-a cam atins scopul. Statisticile din ultimele trei luni arată o majorare de 10% a preţurilor pentru apartamentele care costă între 40.000 și 50.000 de euro și care implicit se încadrează în programul Prima Casă. Poate că nu trebuie să încurajăm tranzacțiile cu imobile vechi“, au spus reprezentanții ministerului, arătând că nu e firesc să crească prețul imobilelor cu o suprafață foarte mică. În plus, reprezentanții ministerului au lăsat să se înțeleagă că se gândesc cum pot să modifice, să transforme acest program, în așa fel încât să nu mai vizeze tranzacții cu imobilele vechi sau doar cu imobilele vechi, dar nu au fost mai expliciţi.