Ministerul Finanţelor a aprobat acorduri de finanţare prin ajutor de stat pentru 28 proiecte de investiţii

Ministerul Finanţelor a anunţat, miercuri, că, în perioada septembrie 2018 – aprilie 2019, a aprobat acorduri de finanţare pentru 28 proiecte de investiţii prin intermediul schemei de ajutor de stat, iar, dintre acestea, 12 proiecte sunt implementate de către societăţi cu capital românesc, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 22 mai 2019, 12:12
Ministerul Finanţelor a aprobat acorduri de finanţare prin ajutor de stat pentru 28 proiecte de investiţii

”Aceste proiecte de investiţii vor genera un număr de 4.455 noi locuri de muncă şi o contribuţie la dezvoltarea regională, în valoare totală de 1,21 miliarde lei”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Ministerul Finanţelor a anunţat că încurajează investitorii să depună cereri pentru finanţare prin intermediul schemei de ajutor de stat 807/2014, care vor fi analizate în sesiune continuă, iar în situaţia în care bugetul alocat se epuizează, la rectificarea bugetară vor fi asigurate sumele necesare astfel încât toate proiectele eligibile să primească finanţare pentru implementare.

Lista celor 28 de firme beneficiare cu proiectele aferente poate fi consultată aici.

Companiile beneficiare:

1 TERAPLAST SA
2 MG TEC INDUSTRY SRL
3 TERAGLASS BISTRITA SRL
4 DEPACO SRL
5 THERME NORD BUCURESTI SRL
6 JAEGGI INDUSTRIES SRL
7 UNIVERSAL ALLOY CORPORATION EUROPE SRL
8 ROMAQUA GROUP SA
9 STONEVAULT SRL
10 SWOBODA SIBIU SRL
11 OMNIA EUROPE SA
12 AUTOMOBILE-DACIA SA
13 SOGEFI SUSPENSIONS EASTERN EUROPE SRL
14 MARTUR AUTOMOTIVE SEATING AND INTERIORS SRL
15 VARTA MICROBATTERY SRL
16 PRESIDENT PREMIUM MEDCENTER
17 OIL SERVICES LIMITED EASTERN EUROPE S.R.L.
18 PET STAR RECYCLING SRL
19 GMB ROMANIA AUTO INDUSTRY SRL
20 MENNEKES ELECTRIC SRL
21 HERAEUS ROMANIA SRL
22 COSKUNOZ MA SRL
23 MASPEX ROMÂNIA SRL
24 CIA ABOLIV SRL
25 ELECTROPRECIZIA ELECTRICAL MOTORS SRL
26 ROSSINI SLEEVE TECHNOLOGIES S.R.L.
27 NYMPHAEA RESORT SRL
28 MASPEX ROMÂNIA SRL

Pentru anul 2019, în legea bugetului de stat nr. 50/2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 miliarde lei, ceea ce presupune finanţarea unor proiecte de investiţii de cel puţin 4 miliarde de lei.

”Pentru a facilita accesul la finanţare pentru cât mai multe proiecte de investiţii cu impact major în economie, MFP a adoptat o serie de modificări de flexibilizare şi simplificare a schemei de ajutor de stat 807/2014, printre care: diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiţii pentru a fi eligibile la 1 milion de euro, posibilitatea demarării proiectului de investiţii de la data depunerii cererii de acord pentru finanţare, simplificarea planului de investiţii, au facilitat accesul la finanţare a unui număr mai mare de societăţi cât şi a firmelor cu capital românesc”, se arată în comunicat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Israel anunţă că ar putea retrage o parte din trupe din Fâşia Gaza (presă)
Israel anunţă că ar putea retrage o parte din trupe din Fâşia Gaza (presă)
Israelul a prezentat o nouă propunere în cadrul discuţiilor indirecte privind un armistiţiu în conflictul din Gaza, transmite marţi dpa, citând presa israeliană....
Kaja Kallas e optimistă asupra adoptării celui de-al 18 pachet de sancțiuni contra Rusiei
Kaja Kallas e optimistă asupra adoptării celui de-al 18 pachet de sancțiuni contra Rusiei
Șefa diplomației europene Kaja Kallas s-a declarat marți optimistă în legătură cu faptul că cele 27 de țări membre ...
Rolls Royce SMR ar putea exporta şase reactoare nucleare modulare în Cehia
Rolls Royce SMR ar putea exporta şase reactoare nucleare modulare în Cehia
Marea Britanie şi Cehia au anunţat că vor colabora pentru a explora oportunităţile legate de reactoarele modulare mici ...
SUA – Departamentul Apărării a încheiat contracte de 200 mil. dolari fiecare cu Google, OpenAI, Anthropic şi xAI, deţinută de Musk
SUA – Departamentul Apărării a încheiat contracte de 200 mil. dolari fiecare cu Google, OpenAI, Anthropic şi xAI, ...
Departamentul Apărării Statelor Unite a încheiat luni contracte de până la 200 de milioane de dolari fiecare cu marile ...