Ministerul Finanţelor a atras, joi, 539 milioane lei de la bănci, la un randament de 3,42% pe an
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, însă băncile au subscris oferta până la 711 milioane lei.
Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în aprilie 2018, împrumuturi de la băncile comerciale de aproximativ 3,82 miliarde de lei, din care 3,4 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 420 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.