Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,64 miliarde de lei de la bănci
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 700 de milioane de lei, iar băncile au subscris 2,275 miliarde de lei, scrie Agerpres.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 105 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 780 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 6,48 de miliarde de lei, este cu 690 de milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în mai, de 5,79 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.