Ministerul Finanţelor a împrumutat 255 de milioane de lei de la bănci
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 200 de milioane de lei, iar băncile au subscris 483,3 milioane de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,6 miliarde de lei, din care 1,1 miliarde de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discont şi 3,5 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat. La acestea se poate adăuga suma de 525 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.