Ministerul Finanțelor a împrumutat 401 milioane de lei de la băncile comerciale

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 401,1 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate cu discount, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 08 mai 2023, 17:36
Ministerul Finanțelor a împrumutat 401 milioane de lei de la băncile comerciale

Certificatele au o maturitate reziduală la 12 luni şi un randament mediu de 6,40% pe an.

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 455 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna mai 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 690 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,79 de miliarde de lei, este cu 1,84 de miliarde de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în aprilie, de 7,63 de miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

 

Te-ar mai putea interesa și
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
Asociația Construim România (ASCORO) a prezentat în ultima zi a anului previziuni privind finalizarea tunelurilor de autostradă aflate în lucru anul acesta. Astfel, primul tunel veritabil de......
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva ...
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...