Ministerul Finanţelor a împrumutat 700 milioane lei de la bănci, la un randament de 3,63% pe an

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 700 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat pe 45 de luni, la un randament mediu de 3,63% pe an.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 13:27
Ministerul Finanţelor a împrumutat 700 milioane lei de la bănci, la un randament de 3,63% pe an

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 700 de milioane de lei, însă băncile au suprasubscris oferta, până la 933,9 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 105 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Tot luni a avut loc şi o licitaţie pentru o emisiune de titluri de stat cu discont, pe 12 luni, în valoare de 800 milioane lei. Băncile au venit cu oferte de 709,4 milioane lei, însă acestea au fost respinse de MFP.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei în ianuarie 2018, din care 3,6 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi 800 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount. La acestea s-ar putea adăuga 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Potrivit MFP, sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

În 2018, Ministerul Finanţelor va împrumuta aproximativ 48 – 50 de miliarde de lei de pe piaţa internă, similar cu nivelul propus pentru 2017, în timp ce aproximativ 4,5 – 5 miliarde de euro urmează să fie atraşi de pe pieţele externe, în creştere comparativ cu 2017, potrivit Programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al......
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă ...
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Prologul ediției din 2025 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi după parcurgerea primilor kilometri din traseul total ...
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei ...