Ministerul Finanţelor a împrumutat 743,5 milioane de euro de la bănci

28 11. 2022
Ministerul Finanțelor

Astfel, MF a atras 394,2 milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de certificate de trezorerie cu discont, cu o maturitate reziduală la 12 de luni, la un randament mediu de 2,87% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de euro, iar băncile au subscris peste 490,3 milioane de euro.

De asemenea, instituția a atras 349,3 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni, cu o maturitate reziduală la 36 de luni, la un randament mediu de 4,13% pe an. Valoarea emisiunii a fost tot de 400 de milioane de euro, iar băncile au subscris 405,3 milioane de euro.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 585 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 4,785 de miliarde de lei, este cu 920 de milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în octombrie, de 3,865 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.