Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 1,5 miliarde de lei de la băncile comerciale
Astfel, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), MF a împrumutat 778,8 milioane lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 63 de luni şi un randament mediu de 6,33% pe an.
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris aproape 1,209 miliarde de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
De asemenea, Ministerul Finanţelor a atras 724,5 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, cu o maturitate reziduală la 12 luni şi un randament mediu de 5,96% pe an.
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris peste 1,158 de miliarde de lei.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna februarie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,5 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 705 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 6,205 miliarde de lei, este cu 115 milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în ianuarie 2024, de 6,32 de miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.