Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 400 milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,69% pe an
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 milioane de lei, iar băncile au subscris 563,7 milioane lei.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în noiembrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna octombrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 45 milioane de lei.