Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,6 miliarde de lei de la bănci, în decembrie 2024

02 12. 2024
Ministerul Finantelor imprumuturi

Suma totală, de 5,6 miliarde de lei, este cu 895 milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în noiembrie 2024, de 6,495 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat, scrie Agerpres.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 12 decembrie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 500 milioane de lei, cu scadenţa în 26 noiembrie 2025, iar în 16 decembrie pentru o emisiune de 500 milioane lei cu scadenţa în 25 iunie 2026.

De asemenea, pe parcursul lunii decembrie 2024, vor fi organizate licitaţii pentru opt emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (600 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru două emisiuni de obligaţiuni de câte 600 milioane lei, în 12 decembrie şi 23 decembrie, pentru patru emisiuni de 500 milioane lei, în 2 decembrie, 5 decembrie, 16 decembrie şi 19 decembrie, şi două emisiuni de 400 milioane le, în 9 decembrie ambele.