Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 6,4 miliarde de lei de la bănci, în octombrie 2024
Suma totală, de 6,405 miliarde de lei, este cu 730 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în septembrie 2024, de 5,675 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 10 octombrie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 700 de milioane de lei, cu scadenţa în 29 septembrie 2025, şi în 24 octombrie licitaţie pentru o emisiune de 300 milioane lei, cu scadenţa în 25 iunie 2025.
De asemenea, pe parcursul lunii octombrie 2024, vor fi organizate licitaţii pentru nouă emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,7 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (705 milioane de lei în total).
Astfel, au fost programate licitaţii pentru două emisiuni de obligaţiuni de câte 700 milioane lei, în 3 octombrie şi 14 octombrie, pentru cinci emisiuni de 500 milioane lei, în 3 octombrie, 7 octombrie, 10 octombrie, 21 octombrie şi 31 octombrie, şi pentru două emisiuni de câte 400 milioane lei, în 17 octombrie şi 28 octombrie.